Ministrul Muncii, Marius Budău, a susținut într-o intervenție telefonică la Digi24 că ministerul nu are „un sac de bani” pe care să-l împartă la toată lumea, în contextul în care reprezentanții sindicatelor din educație amenință cu o grevă generală, care ar urma să înceapă luni.
„Nu există la Ministerul Muncii un sac de bani pe care să-l împărțim la toată lumea (...) Cu siguranță că cerințele lor sunt îndreptățite. Discutăm și avem toată deschiderea. Vom dezbate aceste aspecte odată cu discuțiile pe legea salarizării”,
Marius Budăi, ministrul Muncii.
Oficialul botoșănean a susținut că o creștere salarială pentru profesori trebuie discutată foarte serios și nu poate emite o ipoteză, fără a vedea analizele de la Banca Mondială și fără a purta o discuție cu Comisia Europeană și cu Ministerul de Finanțe.
Privind legea salarizării, ministrul a susținut că, din păcate, nu poate fi făcută „peste noapte”.
„Avem deja materiale de la toate ministerele de linie, le-am înaintat și la Banca Mondială, facem analize de impact după care stăm iar la masă și discutăm”,
Marius Budăi, ministrul Muncii
Declarațiile ministrului vin în contextul în care discuțiile Guvernului cu reprezentanții sindicatelor din educație au eșuat, fiind anunțată o grevă generală în învățământ începând de luni, 22 mai.
Astfel, examenele naționale de anul acesta pentru absolvenții de clasa a VIII-a și a XII-a riscă să fie decalate, dacă nu anulate, în cazul în care sindicatele din învățământ vor rămâne pe poziții declanșând greva.
După consultările cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanții federațiilor sindicale au declarat că propunerile avansate de Guvern sunt „subțiri“.
De asemenea, la finalul întâlnirii a fost dat un comunicat de presă în care reprezentanții Ministerului Educației recunosc că nu pot negocia cu sindicatele creșteri salariale sau alte cereri de natură salarială. Toate acestea, mai spun reprezentanții ministerului, nu fac obiectul contractului colectiv de muncă.
La Botoșani, până pe 17 mai ceva peste jumătate dintre cadrele didactice s-au pronunțat pentru intrarea în grevă.
ULTIMA ORĂ: O mașină cu doi oameni s-a răsturnat, intervenție de urgență a pompierilor
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Un căutător de metale a dat peste o bombă în pădure
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cod Galben de ceață și polei până la amiază
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cornel Șfaițer pregătește o revoluție la Poli Iași: Aducem jucători în toate compartimentele
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile