Sosit cu elicopterul la Dorohoi, ministrul Afacerilor Interne a ajuns la 10:30 la sediul renovat al Poliției Municipale și a cerut jurnaliștilor să îl însoțească în interior pentru a vedea calitatea lucrărilor, deși în programul inițial al vizitei presa nu avea dreptul să intre înăuntru pe motiv că imobilul ar fi unul militarizat.
Lucian Bode a evitat să dea declarații înainte de a vedea personal cum arată birourile, promițând că o va face la ieșire.
La final, oficialul guvernamental s-a arătat satisfăcut de noul spațiu de muncă al oamenilor legii, arătând că îmbunătățirea condițiilor de lucru ale polițiștilor, jandarmilor, pompierilor reprezintă una dintre preocupările sale principale în calitatea de conducător al Ministerului Afacerilor Interne.
”În construcția bugetară pentru anul 2021 am ținut cont de aceste vulnerabilități. Eu le numesc vulnerabilități ale sistemului de ordine publică. Faptul că avem în continuare peste 1.000 de posturi de poliție cu toaleta în fundul curții este o vulnerabilitate pentru Poliția Română”,
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Conducătorul MAI a subliniat că în 2021 fondurile pentru investiții ale ministerului sunt mai mari cu 75% față de anul precedent.
”Faptul că astăzi inaugurăm în județul Botoșani două sedii de Poliție, la Dorohoi și Săveni, după patru ani, reprezintă pentru mine ca ministru al Afacerilor Interne un semn încurajator, dar vă spun și foarte limpede, nu și suficient”,
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
De altfel, chiar și la Poliția Dorohoi, deși investiția s-a finalizat, există o problemă: nu s-au prevăzut fonduri și pentru amenajarea parcării, care nu este asfaltată.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile