În jurul orei 14:00 ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a condus o nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). Aceasta s-a terminat cu anunţul unei noi solicitări de demitere a unui şef de la stat. Vizat este directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Ovidiu Laicu.
Enervat că nici un şef de la Regionala de Drumuri nu s-a obosit să vină la Botoşani
Spre finalul întrunirii CJSU oficialul guvernamental a întrebat dacă a venit cineva de la
DRDP Iaşi la
Botoşani, dat fiind faptul că DRDP a organizat licitaţia pentru activitatea de iarnă pentru drumurile naţionale, secţia din judeţul nostru neavând personalitate juridică. Prezent la şedinţă,
Viorel Zacreţchi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN)Botoşani, i-a spus pe un ton scăzut că nu se află nici un şef al DRDP la Botoşani, lucru care l-a enervat pe
Mircea Duşa. Acesta a considerat inadmisibil ca ministrul Administraţiei şi Internelor să vină la Botoşani tocmai din Bucureşti, iar de la Iaşi să nu se deplaseze nici un reprezentant al DRDP.
„Spuneţi-i că îi aştept la minister mâine pe cei de la regională, de la Iaşi. E ministrul aici şi nu se deranjează să vină până aici ca să ia şi ei măsuri de organizare a activităţii din judeţ. Să transmiteţi la directorul acela că poate mâine nici nu mai ajunge. Nu se poate aşa ceva! Să-i transmiteţi din partea mea că s-ar putea să ajungă fără mandate mâine, la Bucureşti”, a afirmat
Mircea Duşa.
Directorul Cercel anunţat cu gâfâituri prin Botoşani
Acesta a adăugat după terminarea şedinţei, într-o discuţie cu jurnaliştii, că prima măsură pe care o va cere premierului Victor Ponta va fi aceea de destituire a directorului
DRDP Iaşi. La doar câteva zeci de secunde, după ce a ieşit din sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ,
Viorel Zacreţchi (foto jos) a venit gâfâind şi i-a spus ministrului că a fost prost informat şi că, de fapt, la Botoşani se află un
director adjunct de la DRDP Iaşi, Vlad Cercel, iar acesta i-a spus că îl aşteaptă în biroul prefectului.
Mircea Duşa urma probabil să plece din judeţ, el declarând că,
„mai trebuie să ajung la Bucureşti, că eu mă ocup de toată ţara”.
CITEŞTE ŞI:
Ministrul Duşa aşteaptă demisia lui Macaleţi, judeţul dat pe mâinile unui general