Soarta Sanatoriului Podriga, rămas fără autorizație sanitară în urma unei decizii luate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), va fi hotărâtă la București.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aflat despre faptul că peste 70 de bolnavi și în jur de 60 de angajați riscă să rămână pe drumuri. Aceasta deoarece DSP refuză să mai acorde autorizație de funcționare din cauza calității apei, deși aceeași apă o primesc și secția Săveni a Spitalului Județean și o mulțime de școli și gărdinițe, care însă sunt autorizate sanitar. După ce nici la ședința Comisiei de Dialog Social de luni nu a reușit să deblocheze situația, prefectul l-a contactat personal pe ministrul Sănătății. Primul reprezentant al Guvernului în Botoșani susține că a fost asaltat de televiziunile și agențiile de știri centrale, de la Digi24 la Antena 3 și că i s-a părut normal să îl informeze pe Vlad Voiculescu.
”Eu n-am nimic cu d-na doctor. Dacă se întâmplă ceva cu dumneaei în urma acestei ședințe și-a făcut-o cu mâna ei”,
Dan Nechifor, prefect Botoșani.
După ce a fost informat, Vlad Voiculescu a decis să organizeze o întâlnire la Ministerul Sănătății cu președintele Consiliului Județean și directoarele de la DSP și Sanatoriului Podriga.
Prefectul a reamintit că Inspecția Sanitară din cadrul DSP și-a dat avizul pentru funcționarea Sanatoriului, însă departamentul de supraveghere condus de Felicia Beleca, a refuzat să o facă. (S.B.)
VEZI ȘI:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024