Ministrul Alexandru Rafila a avut o primă reacție după protestul de amploare de la București.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la Târgu Mureş, că se poate ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară, care au protestat, la București, nemulțumiți de salarii. Rafila mai spune că buna credinţă este necesară de ambele părţi.
„Nu cred că este vorba despre protestul medicilor. Este vorba despre protestul organizat de o federaţie, Federaţia Solidaritatea Sanitară. Dânşii au anumite revendicări. Noi am avut discuţii, chiar şi primul ministru a avut discuţii cu Sanitas şi cu Solidaritatea Sanitară. Ştiţi bine că prin ordonanţă de urgenţă au fost mărite semnificativ veniturile personalului medical, mai ales acolo unde existau discrepanţe, mai ales pentru asistenţii medicali, pentru personalul tehnic TESA, pentru personal auxiliar.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Ministrul susține că există deschidere pentru un dialog.
Noi suntem deschişi unui dialog, sper să existe şi bună-credinţă din partea acestei federaţii şi colegii mei de la Ministerul Sănătăţii îi vor primi să asculte aceste doleanţe şi, în măsura în care este posibil, să le rezolvăm. În altă ordine de idei, e una dintre revendicările lor care se referă la noua lege a salarizării. Ne-o dorim cu toţii, nu se referă doar la personalul medical şi bineînţeles că există o procedură legală prin care în Parlamentul României să fie adoptată această lege, care sigur excede, dacă vreţi, competenţele Ministerului Sănătăţii”,
a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, citat de Agerpres.
Ministrul Sănătății mai spune că a avut discuţii cu cele două organizaţii sindicale semnificative: cu Sanitas, care reprezintă majoritatea lucrătorilor din sistemul de sănătate, şi cu cei de la Solidaritatea, şi crede că se poate ajunge la o înţelegere.
„Bănuiesc dacă există, aşa cum vă spuneam, bună-credinţă şi sunt apreciate în mod corect eforturile pe care le-a făcut Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, încât să rezolve revendicările salariale care se pot rezolva în acest moment în condiţii economice dificile, cred că se poate ajunge la o înţelegere. Repet, buna-credinţă este însă necesară de ambele părţi”,
a afirmat ministrul Sănătăţii.
Membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară au protestat luni, în faţa Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Palatului Parlamentului, principala revendicare fiind creşterea salariilor, potrivit hotnews.ro
La acțunile de protest de luni au luat parte și în jur de 150 de angajați de la Botoșani.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile