Primarii portocalii cu eşarfă galbenă s-au cam evaporat
În urmă cu un an şi câteva zile, la Sala Polivalentă, în prezenţa a aproape 2.000 de oameni, a avut loc conferinţa teritorială a
PNL Botoşani. Nouă primari de la alte partide, cu eşarfe galbene la gât, nu doar că au participat la respectiva întrunire, ci au luat loc chiar pe scenă. Este vorba de Florin Olaru – PDL, Valentin Buţincu – PDL, Gabriel Talef – PDL, Cătălin Rotundu – PDL, Elena Vrajotis – PDL, Mihai Puruhniuc – PDL, Ioan Luchian – PDL, Radu Livinschi – PDL şi Eugen Ciobanu – PC. Ei bine, dintre toţi aceştia, duminică, la şedinţa cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, pe scenă s-a mai regăsit unul singur, primarul de la Ripiceni, Gabriel Talel. Primarii de la Hlipiceni, Corlăteni, Truşeşti, Răuseni, Călăraşi, Dobârceni şi Blândeşti, nu doar că n-au stat pe scenă, ci nici măcar nu au fost prezenţi în sală.
Despre primăriţa de la Călăraşi şefii
PNL Botoşani susţin că s-a implicat sâmbătă în organizarea Târgului Agro-Zoo, iar despre primarul de la Dângeni ar fi fost prezent duminică la Casa Sindicatelor, dar undeva prin sală, iar cel de la Răuseni a avut probleme în familie. Ceilalţi însă…
VEZI CE DE PRIMARI PDL-IŞTI SE DĂDEAU PNL-IŞTI ÎN URMĂ CU UN AN:
Ploaie de primari PDL cu eşarfe liberale pe scena Conferinţei PNL – FOTOGALERIE
Chiar şi primari liberali cu mai multe mandate au lipsit
„Ce înseamnă Opoziţia? Este realitatea pură! Sunt primari de conjunctură, pe care îi cunosc fiindcă eu am trecut prin meseria asta. Oricum însă noi, în campanie, ne bazăm pe primarii liberali-liberali”, ne-a declarat
deputatul Verginel Gireadă, vicepreşedinte PNL Botoşani.
Mai mult, de la cea mai importantă întrunire politică a liberalilor de la începutul anului au absentat şi câţiva primari aleşi chiar pe lista USL, din partea PNL, precum cei de la Păltiniş, Todireni sau Româneşti.
Despre aceştia parlamentarul liberal susţine că au lipsit motivat, cu probleme de sănătate sau de familie.
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu despre PSD: Mi-au chemat liberalii și le-au promis funcții
Dezastru la directori
Nu doar o bună parte a primarilor care s-au metamorfozat în liberali după ce PNL a devenit partid de guvernământ au uitat de formaţiune după ce a ajuns din nou în Opoziţie. Mai mulţi directori, unii chiar din agricultură, care se îngrămădeau anii trecuţi la
Târgul Agro-Zoo, au lipsit anul acesta. Culmea este că atunci când manifestarea era organizată şi oficial de PNL, respectivii participau, iar acum, când cel puţin teoretic şi financiar a fost susţinută de
Consiliul Judeţean Botoşani prin două instituţii subordonate, aceştia nu au participat.
Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) nu a fost văzută nici la
Târgul Agro-Zoo de la poligonul ACR, nici la întâlnirea celor peste 700 de liberari cu Crin Antonescu, de la Casa Sindicatelor, alimentând astfel zvonurile de simpatie bruscă pentru social-democraţie, după ce la fel de rapid s-a transformat din PDL-istă în PNL-istă. De asemenea, partenera de depus coroane,
Silvana Tudorache, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, nu a apărut la şedinţa de la Casa de Cultură a Sindicatelor. De altfel, foarte puţini dintre directorii foşti la PDL, care după ce democrat-liberalii au intrat în Opoziţie au devenit PNL-işti, au luat parte la manifestările din week-end. Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, a declarat în nenumărate rânduri că PSD-iştii îi contactează oamenii şi fac presiuni auspra lor pentru a abandona PNL în favoarea PSD.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Trădare pe tocuri de Ziua Naţională a României – GALERIE FOTO