Cercetări pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals
Medicul veterinar Dorin Vasiliu este angajat al
DSVSA Botoşani, ceea ce înseamnă că o are ca şefă tocmai pe soţia sa. El a fost suspectat de faptul că, deşi este salariat al instituţiei menţionate şi ar trebui să se ocupe de Piaţa Viilor, ar veni foarte, foarte rar la serviciu, în schimb, şi-ar primi în întregime drepturile băneşti. Ancheta derulată de procurori şi poliţişti au vizat fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Cercetări s-au făcut inclusiv cu privire la modul în care
Dorin Vasiliu s-a încadrat la
DSVSA Botoşani, dar din anchetă reiese că doctorul Vasiliu lucra ca medic veterinar în cadrul instituţiei din 1997, când soţia sa nu era director.
Parchetul s-a autosesizat, Parchetul a clasat dosarul
Interesant este faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a autosesizat în acest caz pe 7 aprilie 2014, ceea ce, măcar teoretic, ar fi însemnat că există unele elemente privind producerea unor infracţiuni, însă tot procurorii au decis să claseze dosarul.
„Din ordonanţă reiese că a fost o sesizare din oficiu, deci nu o persoană fizică sau… Este o sesizare din oficiu şi principalul aspect l-a constituit angajarea sa ilegală de către soţie. S-a constatat că, de fapt, el lucra dinainte”, ne-a declarat p
rocurorul Nicoleta Arpinte, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Minodora ar trebui să recupereze banii de la Dorin... dacă i-a luat nemeritat
Cât despre posibila încasare a unor salarii fără să fi prestat activităţi pentru
DSVSA Botoşani…
„Mai departe, că a semnat el condica, că nu a semnat, astea fac obiectul unor anchete interne, pot angaja eventual o răspundere administrativă, materială, deci nu e faptă penală”, a mai spus procurorul
Nicoleta Arpinte. Pentru atragerea unei astfel de răspunderi ar trebui însă să acţioneze chiar
Minodora Vasiliu, în calitatea sa de ordonator de credite, lucru puţin probabil însă în condiţiile în care este vorba tocmai de soţul ăsu.
În jur de 2.700 de lei încasează lunar medicul
Dorin Vasiliu de la
DSVSA Botoşani.(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Medicul care a eutanasiat câinii lucrează la cabinetul soţului şefei DSVSA
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Soţul şefei DSVSA, dat în judecată de CJ pentru lacul cu nuferi