S-a întâmplat în ziua de 22 iulie a acestui an, în jurul orelor 16:00 când, A. Cristinel de 39 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea autoturismul proprietate marca Dacia 1310 pe DJ 292 în localitatea Carasa, comuna Corlăteni, pe relaţia Dorohoi - Corlăteni, la kilometrul 11+600 m., a surprins-o şi accidentat-o uşor, cu toate că a efectuat manevre de evitare, pe minora L.D. de 10 ani din localitate, care se deplasa pe o bicicletă în acelaşi sens de mers şi care fără să se asigure a efectuat manevra de întoarcere.
După ce a căzut pe carosabil, minora s-a ridicat şi a fugit către domiciliu de unde s-a întors cu mama sa la locul accidentului, aceasta discutând cu A. Cristinel şi convenind să nu anunţe poliţia şi ambulanţa întrucât fetiţa ei nu a păţit nimic. Conducătorul auto, după discuţia cu mama victimei a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie deplasându-se in localitatea Dimăcheni la părinţi iar la orele 18.30 s-a întors la domiciliu. La orele 21.30, întrucât fiica sa acuza dureri, L. Cezar a anunţat poliţia şi ambulanţa. L.D. a fost transportată şi internată la Spitalul de pediatrie Botoşani pentru îngrijiri medicale.
La data de 23 iulie 2011, orele 00.44, a fost identificat la domiciliu conducătorul autoturismului, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar conducătorului auto A. Cristinel i s-a reţinut permisul de conducere eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.