La data de 01 iulie 2011, orele 10.25, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112, despre faptul că pe D.C. 83, în localitatea Alba, comuna Hudeşti, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la data respectivă, în jurul orei 10.15, T. Teodor de 60 de ani, din satul Alba, comuna Hudeşti, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, a scăpat de sub control vehiculul cu tracţiune animală, care a ieşit în D.C. 83, circulând în direcţia satului Hudeşti, pe o distanţă de aproximativ 25 metri, fără conducător, în timp ce în coşul atelajului se afla minora S. I. de 9 ani.
La un moment dat, atelajul a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla oprit regulamentar pe partea dreaptă a drumului, împrejurare în care minora a fost proiectată pe sol, suferind vătămări corporale. Aceasta a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. În cauză se continuă cercetările, urmând a se dispune procedural.