Marti, 6 ianuarie 2015, în jurul amiezii, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 292, în comuna Broscăuţi, F. D. de 22 ani, din
judeţul Teleorman, nu reduce viteza de deplasare și nu acordă prioritate la trecerea pentru pietoni (semnalizată cu indicator și marcaj), unei minore de 17 ani, care se angajase regulamentar în traversarea drumului județean.
După impact, conducătorul auto a oprit și a discutat cu victima, după care şi-a continuat deplasarea, părăsind astfel locul accidentului. Ulterior, minora a fost transportată de la domiciliu, cu ambulanța, la
Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto, în jurul orei 15:40, în localitatea Corlăteni.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
”
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ).
CITEȘTE:
FOTO : Accident la Hudum după ce un șofer cu capul în nori a intrat pe contrasens