Acțiunile de prevenție privind interzicerea utilizării materialelor pirotehnice de către poliţiştii locali nu par să îi împiedice pe tineri din a le folosi.
Joi, 28 decembrie2023, în jurul orei 17:30, ca urmare a unei sesizări telefonice cu privire la tulburarea liniștii publice de către un grup de tineri care aruncau cu petarde, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat în zona poligonului ACR.
La fața locului au fost identificați doi minori, cu vârsta de 17 ani, respectiv 12 ani, care au fost conduși la sediul instituției, unde în baza informațiilor obținute au fost invitați părinții acestora.
Având în vedere aspectele constatate, părinții au fost informați cu privire la riscurile pe care le prezintă utilizarea materialelor pirotehnice și a fost dispusă sancționarea contravențională conform art. 2, pct. 33 din Legea nr. 61/1991 - pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Potrivit prevederilor legale neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
Atragem atenția părinților să încerce să își protejeze copii, prin a nu cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune în pericol viața sau sănătatea. Aceștia trebuie să fie supravegheați și să li se explice riscurile la care se expun. Multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase și pot răni, lăsând traume fizice permanente.
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024