Ionuţ Asaftei, băiatul care a fost implicat în scandalul în care a acuzat un şef de centru de violenţă a devenit major şi a solicitat ieşirea din sistemul de protecţie a copilului. Acest lucru s-a întâmplat în decursul săptămânii precedente.
Asaftei nu a mai dorit să urmeze o formă de învăţământ şi a solicitat retragerea măsurii de protecţie şi implicit ieşirea din instituţiile statului. Înainte de a părăsit centrul din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului unde era găzduit, tânărul devenit major a beneficiat şi de o sumă de bani, care se acordă la momentul ieşirii din sistem. „
Tânărul Asaftei a ajuns la majorat, i s-a făcut lichidarea, şi-a dat şi bănuţii pe care trebuia să îi ia la ieşirea din sistem, specialiştii noştri l-au ajutat şi şi-a identificat o gazdă şi de acum mult succes în viaţă. El a primit o sumă fixă, care constă în contravaloarea unui salariu minim pe economie, în cazul de faţă suma de 670 de lei şi cei 42 de lei, suma pe care o primeşte lunar ca şi alocaţie de stat, se adună, se capitalizează lună de lună, plus ce creşte cu dobândă de-a lungul anilor cât a stat la noi, se adună o sumă frumuşică”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Ionuţ Asaftei a părăsit sistemul de protecţie a copilului cu circa 1.000 de lei în buzunar şi liber să îşi urmeze cursul vieţii aşa cum va dori. El se află momentan în căutarea unui loc de muncă.