Apa care arde din județul Botoșani și care ar fi pentru străini o adevărată mină de aer, continuă să rămână neexploatată la noi.
Se află în comuna Hlipiceni care a devenit cunoscută pentru apa sulfuroasă care iese printr-o țeavă din măruntaiele pământului și arde ca o torță, atunci când este aprinsă.
Se scurge pe imaș de ani și ani de zile și, deși s-au mai trezit unii dintre parlamentari să promită acolo stațiuni balneoclimaterice sau alte asemenea, totul a rămas la stadiul de vorbe.
Se bucură de beneficiile acestei ape mai ales sătenii din zonă pentru că este o apă numai bună pentru tratarea reumatismului şi a altor boli osoase. Autorităţile locale, în schimb, au lăsat „focul viu”, cum îi spun localnicii, sufocat de gunoaie.
Semnalul a fost tras de oameni pe o rețea de socializare și s-a dorit a fi auzit până la Garda de Mediu Botoșani, la noua conducere.
”Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă. Așa-i și cu izvorul nostrucu apă sulfuroasă. Este cumplit ce mizerie este acolo. Prin iarnă am spus că… cineva îl vrea acoperit. A ajuns la nivelul solului, este plin de pietre”,
este mesajul scris pe FB.
Comisarul șef de la Garda de Mediu a aflat de problema de acolo și a luat imediat legătura cu primarul comunei Hlipiceni. Situația a fost rezolvată în timp record, iar apa din izvor curge acum printr-o pompă amenajată de Primărie.
Până când se vor găsi fonduri pentru utilizarea acestei ape la adevărata ei valoare.
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024