După mai bine de trei decenii de la plecarea la cele veșnice, ctitorul mănăstirii a fost găsit cu veșmintele intacte, deși fusese îngropat direct în pământ.
Cel care dă mărturie despre minunea de la Dervent, cum el însuși o numește, este istoricul Marius Oprea, cel care în urmă cu câțiva ani s-a aflat și la Botoșani, la deshumarea eroului-elev Mugur Călinescu.
De data aceasta, Marius Oprea a fost chemat, la mijlocul lunii noiembrie (chiar când începea Postul Nașterii Domnului) de către părintele stareţ Andrei de la Mănăstirea Dervent (județul Constanța), pentru a ajuta la deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale părintelui stareţ Elefterie, fostul stareț și ctitor al mănăstirii. După spălarea şi cinstirea osemintelor, rămășițele au fost depuse într-o criptă din noua biserică a mănăstirii.
Din spusele urmaşilor săi, părintele Elefterie fusese aşezat într-o nişă săpată direct în pământ, în malul unei gropi.
Istoricul Marius Oprea a fost cel care a făcut publice fotografiile și rezultatul săpăturilor de la Dervent, mărturisind totodată că nu poate oferi o explicație științifică pentru ceea ce a găsit acolo și că, deși arheolog, a fost o experiență tulburătoare pentru el scoaterea la lumină a rămășițelor călugărului Elefterie.
(Pr. Andrei și istoricul Marius Oprea, la Dervent)
”Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, curăţind cu atenţie groapa, nu craniul părintelui, mort în 12 mai 1990, ci camilafca acestuia, păstrată integral, deşi este din postav. Mai jos, cu capul acoperit de aceasta şi de rasa călugărească, de asemenea intactă, am dezvelit integral trupul părintelui, orientat est-vest, puţin oblic faţă de axa bisericii (aşa cum fusese aşezat în nişa săpată pe marginea gropii de mormânt). Tulburător (şi acesta este cuvântul potrivit, deşi e neobişnuit pentru un arheolog) a fost pentru mine faptul de a descoperi, într-o săpătură minuţios ştiinţifică, nu oseminte, aşa cum era de aşteptat, după mai bine de trei decenii de la înhumare, ci veşmintele care acopereau rămăşiţele pământeşti ale fostului stareţ Elefterie. Nu purta încălţări, dar în picioare i s-au păstrat până şi ciorapii de lână. Nu pot da o explicaţie ştiinţifică a faptului că n-au putrezit, deşi părintele a fost aşezat direct în solul dobrogean (un lut nisipos, amestecat cu particule de calcar). Toate straiele călugăreşti ale lui par a fi fost îngropate abia cu scurtă vreme în urmă”,
Marius Oprea, istoric
Părintele Elefterie de la Dervent a fost un duhovnic foarte cunoscut încă din anii ’40, pentru ştiinţa şi puterea sa de a vindeca durerile oamenilor (atât sufleteşti, dar îndeobşte pe cele ale trupului), care l-au făcut cunoscut în întreaga ţară.
Pentru a opri pelerinajele aproape zilnice care aveau loc la această mânăstire, în 1959, Securitatea i-a înscenat stareţului Elefterie Mihail o aşa-zisă ”deţinere ilegală de armă”, niciodată probată (ceea ce a făcut ca el să nu fie condamnat, ci doar îndepărtat de la Dervent şi scos din călugărie).
Dându-i-se încuviinţarea de a sluji din nou zece ani mai târziu, în 1969, dar fără a putea reveni la mănăstirea sa, care fusese transformată în sediu al unei secţii mecanice a Întreprinderii Agricole de Stat Ostrov, părintele Elefterie a fost mai întâi duhovnic la Agapia şi apoi la alte mănăstiri din nordul Moldovei, fiind binecunoscut mirenilor, care-i cereau sfaturile şi mai ales vindecarea, la care acesta ”lucra” (cu riscul zilnic de a fi din nou îndepărtat de la a mai sluji), cu metodele medicinei tradiţionale, pe care le deprinsese din tinereţe.
(Părintele Elefterie de la Dervent)
Călugărul a adus astfel alinarea a mii de credincioşi care ajungeau la el, fiind socotit până în anii târzii ai comunismului drept un ”văzător cu duhul” şi ”făcător de minuni”.
Până în 1989, la Dervent, curtea vechii mănăstiri a fost tot timpul plină de fiare ale utilajelor agricole dezmembrate, iar biserica a stat mai mult închisă. La revenirea părintelui Elefterie aici în 2 februarie 1990, când deja avea 90 de ani, în numai cinci luni, până înainte de a muri, fostul stareţ Elefterie a reuşit să repună în funcţiune mănăstirea, închisă în urmă cu trei decenii şi al cărui ctitor fusese, în 1934.
”Cinstindu-i duhovnicia şi puterea tămăduitoare care l-a făcut cunoscut românilor în timpul vieţii sale, obştea călugărilor de la Dervent urmează să-I aşeze astăzi rămăşiţele pământeşti într-o raclă anume pregătită, în straiele pe care le purtase la moartea sa în urmă cu trei decenii şi care s-au păstrat integral. Racla va fi depusă mâine, spre rugăciune şi cinstire, în paraclisul bisericii, la care părintele Elefterie a slujit o bună parte a vieţii sale, aducând alinare credincioşilor”,
Marius Oprea, istoric
Preotul Teodor Ciurariu activează astăzi la Spitalul Municipal Dorohoi. Părintele a mărturisit că, în copilărie, mergea deseori alături de părinți la mănăstirile din Neamț, unde – prin anii 1980 - se afla și Părintele Elefterie, la Mănăstirea Agapia Veche.
Redăm mai jos cuvintele părintelui Teodor Ciurariu, din Dorohoi (intertitlurile aparțin redacției):
(Pr. Teodor Ciurariu, Dorohoi)
Îmi aduc aminte că tata - Dumnezeu să-l ierte - avea ceva probleme cu ochii și nu putea să citească. Făcuse un consult la oftalmolog și medicul i-a recomandat să poarte ochelari. Îi indicase ce dioptrii și făcuse chiar comandă pentru ei. Când ne-am dus într-un sfârșit de săptămână la Agapia veche, Părintele Elefterie l-a văzut abătut, necăjit… el ne cunoștea. Noi mergeam foarte des pe acolo, cum spuneam, pentru că aveam două măicuțe ce viețuiau acolo rude de ale noastre de aici, de la Dorohoi, maicile Xenia și Epraxia Ciubotaru (surori după trup).
”Domnu' Ghiță (pe tata îl chema Gheorghe), să vii pe la mine după masă", îi zice Părintele Elefterie.
După ce am mâncat la trapeză am mers la poarta unde avea Părintele chilia. S-a uitat cu atenție la tata, pe noi ne-a consultat, eu aveam ceva probleme de la fotbal (o cotonogeală mai veche), mi-a îndreptat un pic oasele, mi-a dat o palmă după cap… cu delicatețe…
Apoi îi zice lui tata: ”Să-mi aduci o kilă de rachiu din prune, domnu' Ghiță, dar să nu aibă deloc zahar din comerț și să fie fiert în vas emailat, nu din aluminiu". Știa Părintele ce știa.
La câteva săptămâni după asta am plecat iarăși la Părintele Elefterie și la măicuțele noastre dragi. Desigur tata nu a uitat de rugămintea Părintelui și a luat o sticlă cu țuică de prune făcută acasă la noi cu mari emoții (pe atunci era interzisă distilarea băuturilor alcoolice fără autorizație special… și noi nu aveam).
Se gândea tata: ”cine știe, poate mai bea și Părintele câte un gât de rachiu".
Când ajungem acolo, Părintele ne așteptă parcă special pe noi pe ceardac. Îi dăm binețe, cerem blagoslovenie și el ne invită în chilie. Acolo lăsăm noi cele ce am adus de acasă (câteva pungi cu făină, ulei de floarea soarelui făcut la presă, nuci, struguri din via noastră s.a.) și desigur la urmă sticla de rachiu.
Părintele îl ia de după umeri pe tata, îl așează pe pat și îi zice să se uite cu atenție la vârful nasului! Ia o gură de țuică și o ”suflă” pe toată cu forță în ochii lui tata. Tatăl meu atunci sare ca ars în sus și roșu la față de nervi vrea să iasă afară.
Părintele îi zice: ”Nu te supăra, fii calm. Va trece, liniștește-te…, nu înjura”…
Uneori tata mai făcea păcate din astea și Părintele știa.
Au trecut câteva minute, tata s-a liniștit apoi am plecat acasă ziua următoare. Tata tot cam supărat. Am ajuns cu bine acasă și la câteva zile, pe când am venit de la școală, îl văd pe tata citind ziarul pe o bancă în fața casei fără ochelari. Și-a luat ochelarii ce-i comandase la oftalmolog, dar nu i-a folosit niciodată, îi am la casa bătrânească și acum!
A murit tata după vreo 25 de ani, dar ochelari pentru citit nu a folosit niciodată!
Părintele ne citea rugăciuni, făcea Sfântul Maslu și citea moliftele Sfântului Vasile apoi toate dezlegările ce le știa el. Ce m-a impresionat este faptul că toate le rostea fără să citească din carte. Avea o memorie fenomenală!
După ce ne citea, Părintele ne lua pe rând pentru consultații și tratament.
(Mănăstirea Agapia Veche)
Eu de la fotbal (eram portar) aveam uneori dureri de cap. La un meci de pe la Vatra Dornei am primit un șut în față de la un zdrahon care cred că depășise vârsta junioratului (și acum mi se cunoaște încă un pic la nas devierea de sept) și, pe lângă durerile de cap, aveam și o stare de nervozitate.
Ce-i drept, nici eu nu eram prea mititel. Aveam 1,82 înălțime, vreo 65 de kilograme, însă bucovineanul asta era mult mai mare. M-a ”dărâmat”. I-am spus Părintelui. M-a pus în genunchi în fața lui, apoi mi-a făcut un masaj la cap, pielea capului mi-o lua pe degete… mă durea de nu mai puteam răbda. La sfârșit tot capul parcă bubuia.
Îmi zice: ”Gata, nu o să te mai doară!”
Și așa a fost!!!
Apoi îmi zice: ”Măi băiete, ce ai de gând să faci? Cât crezi că o să poți alerga după minge? Timpul trece… Ai grijă…”.
Îmi știa ”proiectele”, că mă pregăteam pentru admiterea de la seminar!
Părintele știa că eu uneori lipseam de la biserică (făcând deplasări în orașe mai îndepărtate de Dorohoi cu echipa mea de junior, că jucam la ”matinal”, adică de la 9 la 11, în ”deschiderea” echipelor mari de seniori), uneori mergeam doar la Utrenie și plecam la meci discret. Nu-i spusese nimeni.
Deci toate le făceam ”amestecate", prin urmare, delicat m-a mustrat și mi-a atras atenția că pierdeam timpul cu fotbalul și trebuie să privesc mai cu seriozitate ce urmează să fac în viață.
Sigur Părintele Elefterie era văzător cu duhul!
Așa a fost Părintele Elefterie Mihail taumaturgul (vindecătorul) de la Agapia veche. Roagă-te și pentru mine, Părinte Elefterie, cum ai și făcut-o încă din copilăria și adolescența mea, că mult bine mi-ai făcut ”din tinerețile mele”.
Părinte, roagă-te pentru noi să scăpăm de nebuneala asta ce se extinde pe zi ce trece în România”,
Teodor Ciurariu, astăzi preot la Spitalul Municipal Dorohoi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
