Tânărul care se afla pe scaunul din dreapta al șoferului, numit și cel ”al morții” în BMW-ul care a făcut accident în urmă cu puține minute, se poate considera norocos.
Atât el cât și conducătorul auto, Răzvan Pricop, au scăpat ca prin minune după impactul extrem de puternic ce s-a produs pe strada Pod de Piatră, în fața unui depozit de cherestea. Ambii ai ieșit pe propriile picioare din autoturism.
În schimb, amicul lor care se afla pe bancheta din spate, dreapta era inconștient la momentul în care la fața locului au ajuns echipajele de salvatori.
Băiatul care se afla la volan și care avea în jur de 30 de ani le-ar fi spus polițiștilor că ar fi încercat să evite un autoturism care ieșea dintr-o curte. A tras de volan, din cauza vitezei BMW-ul să-a răsucit și cu partea laterală a lovit autoutilitara Mercedes care încărca cherestea.
A fost exact partea în care stătea tânărul rămas încarcerat. Pompierii și echipajul de pe ambulanță s-au luptat aproximativ 20 de minute pentru a-l putea scoate în mașină. Au desprins în primă fază cupola autoturismului iar mai apoi bucăți din caroserie ca să poată să-l extragă pe bărbat.
În tot acest timp, victima părea inconștientă, cu ochii închiși. Avea fața tumefiată și o rană deschisă la cap. A fost preluat de urgență de medicii de pe ambulanța de Terapie Intensivă și transportat la spital. (G.E.)
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile