Trei comune din Botoşani au reuşit să-şi dubleze populaţia convingându-i pe orăşeni să lase traiul urban pentru viaţa la ţară.
Satele din Curteşti, Mihai Eminescu sau Răchiţi s-au umplut de vile, de localnici cu ştaif şi de afaceri.
În judeţul Botoşani, depopularea, sărăcia şi lipsa de civilizaţie sunt principalele probleme ale lumii rurale. Majoritatea comunelor au populaţia îmbătrânită, iar administraţia locală supravieţuieşte din banii primiţi anual de la stat. Satele nu au apă, canalizare, gaz. Unele nici măcar curent electric.
Trei comune de la marginea municipiului Botoşani au găsit însă o cale de a ieşi din mizerie, dar mai ales de a se salva de la dispariţie prin depopulare, scrie Adevărul.
Localităţile Curteşti, Mihai Eminescu şi Răchiţi prosperă de la un an la altul, apropiindu-se de oraşe ca nivel de trai şi număr al populaţiei.
Sunt printre puţinele comune din acest colţ de ţară care se autosusţin financiar din taxele şi impozitele colectate şi-şi permit investiţii de anvergură. Motivul prosperităţii îl reprezintă „colonizarea“ satelor componente cu oameni veniţi de la oraş, dornici să trăiască, în linişte, la ţară.
„S-au umplut dealurile cu vile“
Până recent, Curteşti era o comună cu sate sărace împrăştiate pe dealurile din jurul Botoşaniului. Ca peste tot - case bătrâneşti, oameni fără venituri şi doar amintirea unui bazin pomicol renumit pe vremea comunismului. Nu existau utilităţi, iar satele riscau să dispară din cauza îmbătrânirii populaţiei. În disperare de cauză, autorităţile locale s-au gândit acum 5 ani să asfalteze drumul prin comună, să parceleze terenul, să facă uliţe adiacente drumului şi mai ales să tragă utilităţi, în special curent electric.
„Acum 10 ani erau doar bojdeuci, oameni bătrâni, oameni fără loc de muncă. După ce s-a asfaltat şi au început să vină utilităţile, s-a schimbat totul. S-au umplut dealurile cu vile, iar comuna de copii. Peste tot vezi maşini scumpe, case care mai de care, avocaţi, doctori, artişti“, detaliază pentru Adevărul o tânără din Curteşti.
Autorităţile locale se laudă că populaţia comunei a crescut spectaculos.
„Avem 7 sate în comună, iar în ultimii 5-6 ani populaţia a crescut de la 4.915 persoane la 5.525. Drumul şi utilităţile au făcut diferenţa. Ne bucurăm, fiindcă este vorba despre o populaţie aflată în creştere, de taxe şi impozite locale încasate, dar şi de noi posibilităţi de dezvoltare“, spune Maricel Anton, primarul din Curteşti.
În comună există deja proiecte pentru aducţiunea de gaz şi canalizare în toate localităţile, dar mai ales în Curteşti, Orăşeni şi Agafton, cele mai căutate de orăşeni.
Citește articol integral AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un tânăr botoșănean a produs un accident după ce a crezut că e o idee bună să se urce la volan băut
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Iarna reducerilor la Aurora Multimarket – Economisește până la -60%!
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Prins băut la volan după ce a avariat o mașină: CE alcoolemie avea bărbatul
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile