Se întâmplă lucruri mirabile în orașul Darabani, cea mai nordică așezare urbană de pe teritoriul României, cunoscut mai ales drept locul de baștină al neurochirurgului Leon Dănăilă.
Fost târg prosper până la Al Doilea Război Mondial, Darabaniul a decăzut în perioada comunistă, dar mai ales după 1990, fiind în momentul de față una dintre cele mai sărace comunități din Moldova.
Când vine vorba însă de capacitate intelectuală și de performanță școlară, Darabaniul este o adevărată perlă a nordului. Elevii dărăbăneni obțin rezultate școlare deosebite, inclusiv la olimpiadele școlare, județene și naționale.
În momentul de față, Darabaniul este o adevărată pepinieră de olimpici la istorie, reușind anul trecut, cu un elev de clasa a VIII-a chiar câștigarea olimpiadei naționale.
De trei ani, olimpiada județeană de istorie este câștigată de elevi de la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” din Darabani. Mai mult, anul trecut, Rareș Mandache, un elev de clasa a VIII-a al școlii a reușit performanța de a câștiga locul I la olimpiada națională de istorie, cel mai bun rezultat din istoria învățământului dărăbănean.
Și anul acesta, elevii clasei a VIII-a din orașul botoșănean au reușit o performanță istorică: au ocupat întreg podiumul la olimpiada județeană de istorie, câștigând locul I, II și III. Vor participa la olimpiada națională de istorie, cu mari șanse de a obține locul I.
„Podium 100% dărăbănean la etapa județeană a Olimpiadei de Istorie, destinată elevilor de clasa a VIII-a. Pentru al treilea an consecutiv, după succesele repurtate de către Alexandra Gălușcă și de către Rareș Mandache, un alt elev al scolii noastre a câștigat etapa județeană”, a precizat profesorul de istorie Lucian Florea, de la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă”.
Locul I a fost obținut de Adriana Teioșanu, locul doi de Andreea Timofte, iar locul trei de Denisa Cliveț. Olimpicul de anul trecut la nivel național, Rareș Mandache, de la școala din Darabani, a reușit și anul acesta, la clasa a IX-a, să câștige olimpiada județeană de istorie.
Cel care se ocupă de pregătirea acestor elevi și cel care de altfel a declanșat fenomenul performanțelor incredibile, la istorie, din Darabani, este profesorul Lucian Florea.
Profesorul Lucian Florea spune că aceste rezultate deosebite vin din pasiunea pentru istorie, dar și din dorința elevilor de a studia.
„Aceste rezultate vin din pasiunea și dragostea pentru istorie, dar și în urma unei munci asidue. Eu cred că fără muncă nu se pot obține aceste rezultate. Bineînțeles dacă vrem să mergem mai departe și să identificăm fondul genetic, suntem în acest nord binecuvântat de Dumnezeu, unde avem pe Enescu, Eminescu, Iorga, Luchian și Leon Dănăilă. Poate și acest fond genetic are un rol important în perspectiva obținerii acestor rezultate”, precizează profesorul Lucian Florea.
Elevii de la școala gimnazială din Darabani s-au remarcat și la olimpiadele de limba și literatura română, dar și la engleză. O parte a elevilor vin din satele învecinate. Ei spun că doar prin școală pot realiza ceva în viață, de aceea sunt așa de silitori, scrie Adevărul.
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Da la infirmier la antreprenor de centru de recuperare medicală de top din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile