Eusebiu și Ramona s-au căsătorit în urmă cu 13 ani de zile și sunt fericiții părinți a doi băieți și o fetiță. Imediat ce au devenit răspunzători de micile suflete care au rezultat din iubirea lor, au început și frământările amestecate cu îngrijorarea specific părintească, la gândul privind viitorul copiilor. Au încercat „străinătatea” care s-a dovedit mai amară decât în versurile poeților și au revenit acasă, în România, trăind o poveste care poate fi un exemplu real de viață pentru mulți dintre tinerii botoșăneni și nu numai.
Eusebiu și Ramona Cilibiu sunt ingineri cadastrali și pe lângă căsătorie sunt uniți și profesional. Lucrează împreună la firma familiei care este pe piață de 11 ani de zile. Cu mici pauze, când Ramona se află în concediu pentru creșterea copiilor. Trăiesc frumos, în armonie, iar chimia dintre ei se poate simți la câteva secunde după ce îi întâlnești.
Cei doi botoșăneni au trăit experiența vieții lor recent când, dezamăgiți de România s-au decis să se mute definitiv în altă țară.
Gândurile au fost multe și declanșate aleatoriu. Pentru că la scară mai largă, aproape întreaga societate românească se plânge de sistem și visează să trăiască între granițe străine, într-un stat apropiat de perfecțiune. Motivele care i-au determinat pe Eusebiu și Ramona să-și facă bagajele au izvorât de pe paturile de spital.
„Noi am început demersurile de a pleca în Canada undeva prin 2011 iar declicul a fost faptul că am niște probleme mari de sănătate cu copiii și la un moment dat chiar am stat amândoi internați cu cei doi copii, unul avea 2 ani, celălalt 3. Și am văzut cam cum stau lucrurile în spitalele din România, am stat și la Spitalul de Pediatrie din Botoșani, apoi la Iași. Îngrozitor…îngrozitor”,
Eusebiu Cilibiu, tânăr antreprenor
Mai mulți medici și diagnostice diferite a fost alt aspect din sistemul sanitar românesc ce a contribuit la plecarea din România.
Bătrânul Google le-a fost un bun sfetnic în alegerea „țării perfecte” pentru o familie tânără cu doi copii, pe atunci. Au oscilat între SUA, Australia și Canada. Au apelat la toate metodele posibile de a părăsi România, inclusiv Loteria Vizelor. Timp de 4 ani de zile aceste demersuri s-au dovedit în misiunea vieții lor, aceea de a evada din țara în care nu se mai regăseau.
.JPG)
Înscrierea pe un site, se face o extragere la nivel mondial. Norocoșii, 50.000 de oameni din toată lumea primeau premiul cel mare: rezidența. Nu exista un criteriu definitoriu, în schimb primeau punctaj mare familiile tinere, cu studii superioare și copii. Familiile cu viitor familial și profesional.
Botoșănenii noștri nu au câștigat la loterie, după doi ani de încercări asidue.
Următoarea alternativă a fost aceea de studiere a eventualelor state care-i puteau adopta pe tinerii botoșăneni iar marile câștigătoare, pe atunci, au rămas Australia și Canada.
A câștigat Canada și astfel a început „marea pregătire”. Pe de o parte pentru obținerea vizelor iar pe de altă parte, în vederea unei integrări apropiată de natural, cea a studiului. În general a limbilor, franceză și engleză pentru că în cele din urmă, comunicarea este vitală în orice mediu.
Misiunea „dosarului” pentru acte i-a revenit soției. A fost nevoie de două vize, una la nivel federal și o a doua, pe regiune. Și sute de pagini pentru cele două dosare.
„Am trimis un dosar de vreo 360 de pagini cu toată istoria familiei, cu documentele de studii, dosarele copiilor. Primești punctaj suplimentar dacă ai familie, copii, vârsta contează foarte mult. Am trimis un dosar, am primit acceptul la o zi după ce ne-am cumpărat casă”,
Ramona Cilibiu, tânără antreprenoare
(4).JPG)
În paralel, cei doi soți, seara, timp de un an de zile au învățat limbile străine care urmau să-i ajute să se adapteze în noul lor cămin. Sufrageria a fost transformată în loc de studiu, cu examene încrucișate și exersări până noaptea, târziu.
„Am învățat franceză, engleză, am luat meditații, am dat examene ca să ne pregătim temeinic. Și am obținut rezultate foarte bune, pentru că am învățat foarte mult, eram ca la școală, trimiteam copiii la părinți și noi ne apucam de învățat, cu manuale, caiete, cărți. Eu eram un pic mai bun la engleză, ea un pic mai bună la franceză și ne ajutam unul pe celălalt. Am învățat mult, ne-am chinuit”,
Eusebiu Cilibiu, tânăr antreprenor
În 2015, toamna, a venit marea veste și anume confirmarea că puteau pleca, într-un alt stat pentru un viitor mai bun pentru copiii lor. Pentru șanse diferite de afirmare din punct de vedere profesional, în căutarea unei societăți sănătoase în care cetățeanul oferă dar și primește deopotrivă.
.JPG)
Plecarea a fost facilă pentru că toată familia era mânată de entuziasmul unui nou început în care totul avea să fie mai bine.
„În iulie 2016 am plecat. Am trimis bagajele cu vaporul. Iar acolo am luat-o de la un mare zero. Statutul de rezident nu-ți oferă nimic. Doar dreptul de a fi acolo și de a munci. Nimic. Am ajuns, am avut noroc de niște români de acolo, ne-am găsit o chirie. Eraun apartament gol, doar bucătăria era echipată, în rest gol. Ne-am dus, ne-am cumpărat mobilă, patru linguri, patru furculițe, patru cuțite, patru farfurii, oale. Am luat-o de la zero ca și cum am fi fost tineri căsătoriți”,
Eusebiu Cilibiu, tânăr antreprenor
O strângere de inimă, o presimițire, tot au existat. Pentru că Eusebiu și Ramona nu s-au rupt cu totul de România. Casa lor a fost conservată, afacerea familiei lăsată pe mâini de încredere.
Pentru orice eventualitate.
„Nu am vândut absolut nimic, asta a fost și rațiunea. Dacă ne puteam adapta bine, dacă nu conservăm aici, măcar să nu ne pară rău. Am plecat deciși să rămânem acolo, cu tot cu copii, am înscris copiii la școală acolo, ne-am luat tot ce ne trebuia de aici cu gândul că nu știm când ne mai întoarcem, cel mai devreme era undeva la 3 – 5 ani”,
Ramona Cilibiu, tânără antreprenoare
8 luni de zile
a durat povestea canadiană pentru tânăra familie botoșăneană. 8 luni de zile până când au decis să revină acasă și să-și crească copiii în propria țară, cu prietenii și familia lărgită.
Iar motivele au fost multe. Copiii nu s-au adaptat la școală, colegii lor fiind majoritatea refugiați sirieni cu care comunicarea era dificilă.
Imigranții erau acceptați fără a fi condiționați precum românii spre exemplu, de dosare și vize și absorbiți naturali de sistemul canadian.
„Copiii mai ales au suferit. Băiatul cel mare mi-a spus: tata, vreau acasă. Mi-ai spus că mergem undeva unde este mai bine”,
își amintește Eusebiu
Apoi a fost locul de muncă, la distanță de casă și care presupunea naveta, deci un drum de 2,5 ore dublat, adică în jur de 5 ore doar în mașină, zi de zi. Apoi, statutul profesional. Străinii porneau chiar de jos, în sensul adevărat al cuvântului, indiferent de multitudinea diplomelor din țara de baștină.
Astfel că Eusebiu, inginer experimentat cu 11 ani vechime în România, a ajuns în Canada un simplu tehnician. Pentru a accede ar fi avut nevoie să studieze timp de 3 ani de zile la o universitate de profil, apoi să efectueze un an de stagiatură pe lângă un alt inginer. Asta presupunea să fie parte dintr-un ordin profesional, întregul demers având o durată de câțiva ani buni.
Tinerii povestesc faptul că nu puțini sunt românii care lucrează în Canada mult sub nivelul studiilor lor.
Iar salariile…
Aceeași poveste, altă țară. Atractive la prima vedere, realiste când se trage linia la finalul lunii și când te vezi la un nivel apropiat de România. Nu bogat, oricum.
„Salariile nu sunt mici, sunt mulțumitoare. În sensul că eu de exemplu, eram plătit cu 23 de dolari pe oră. Asta însemna undeva în jur de 2.700 de dolari pe lună. Dar chiria era undeva la 1.000 de dolari pe lună, acolo servciile sunt extrem de scumpe, internetul, televiziunea, telefonia plus restul cheltuielilor la întreținere, nu mai rămâneau bani cine știe ce. Reușeai doar să trăiești”,
Eusebiu Cilibiu, tânăr antreprenor
La toate acestea au contribuit și cele 6 luni de iarnă. În care zăpada devenea parte din peisaj aproape mereu iar vara părea neintegrantă.
„Temperaturile erau extreme. Dacă termometrele arătau -25 grade, senzația era că erau -37. Am muncit în condițiile alea. Ne scoteau la măsurători, nu aveam ce să fac, asta e. Eu, apropos, prin analogie, angajații mei dacă cumva scade la -6 grade iarna, nu-i scot la măsurători, eu pun preț pe ei, mă interesează. În primul rând la nivel uman”,
Eusebiu Cilibiu, tânăr antreprenor
(2).JPG)
Acum sunt în România, după ce au trăit în Canada 8 luni, cu banii de acasă.
Eusebiu muncește la firma familiei, SC Topo Nord Est SRL, Ramona stă cu al treilea copil al familiei în concediul maternal. Gura de aer proaspăt pentru afacerea familiei a fost un proiect finanțat cu fonduri europene, obținut prin Programul Operațional Regional (POR) pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, în valoare de 100.000 de euro.
Curiozități despre Canada
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
