Pompierul salvator a fost ancorat de colegi.
Un pui de pisică a fost salvat în această după-amiază de pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 9 metri.
Se pare că Tigruța, cunoscută pentru curiozitatea ei neobosită, s-a urcat pe marginea fântânii și, într-un moment de neatenție, a alunecat și a căzut în gol.
Din fericire, a reușit să se cațere pe marginea unui tub de beton din interiorul fântânii. Strigătul ei de ajutor a fost auzit de o rudă a proprietarilor locuinței, care a solicitat imediat intervenția pompierilor.
Ancorat de colegii săi, unul dintre salvatori a coborât în fântână și a reușit să ajungă la mica felină, care, speriată dar nevătămată, a fost ridicată cu grijă la suprafață.
Întâmplarea a avut loc pe strada Victoriei din municipiul Botoșani.
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile