În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la pelerinajele prilejuite de sărbătorirea ,,Intrării Domnului în Ierusalim”(Florii), care vor avea loc în municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, în data de 23 aprilie 2016, precum şi la hramul Bisericii Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor executa misiuni împreună cu poliţişti, în sistem integrat şi prin patrule de jandarmi, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în mediul urban şi rural. Aproximativ 150 de jandarmi vor acţiona în cele două zile de sărbătoare care urmează, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi la solicitările cetăţenilor, în urma apelurilor la numărul unic de urgenţă 112. Tot în această perioadă, oamenii legii vor lua măsuri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Turneului naţional de taekwondo WTF , la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă”.
”Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine, iar în cazul în care sesizează fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice să solicite intervenţia efectivelor participante la misiuni, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în vederea luării măsurilor impuse de legislaţia în vigoare”
- Comunicat IJJ Botoșani
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024