Peste 400 de jandarmi vor fi pe străzile Botoşaniului zilele acestea.
Peste 400 de jandarmi vor acționa în județul Botoșani în perioada 1 - 5 iunie 2017 pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru paza și protecția obiectivelor aflate în competență.
Jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului în municipiul Dorohoi și orașul Săveni, dar și la zilele comunelor Călărași, Hlipiceni și Mihălășeni sau la hramul mănăstirii Știubieni.
Pentru menținerea ordinii publice în mediul urban și rural, efective de jandarmi vor executa misiuni independent sau în sistem integrat, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J.Botoșani, în cadrul acestora intervenind și la apelurile cetățenilor la numărul unic de urgență 112.
Tot în această perioadă, jandarmii vor acționa alături de polițiști de frontieră în zona de competență a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și vor asigura paza Biroului Electoral de Circumscripție al comunei Vlăsinești.
Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile luate de organizatori, iar în cazul producerii unor fapte antisociale să sesizeze forțele de ordine în cel mai scurt timp în mod direct sau prin apel 112, pentru restabilirea unui climat civilizat.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile