Încă de vineri seară, în zona fermei Popăuţi, o ambulanţă şi cinci autoturisme au rămas blocate. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, împreună cu drumarii şi jandarmii, au intervenit pentru a le deszăpezi. Pe timpul intervenţiei, din cauza vântului puternic, care sufla cu peste 100km/h, viscolind şi troienind zăpada, s-au înzăpezit de mai multe ori până la intrarea în municipiul Botoşani. Intervenţia a durat mai bine de patru ore.
Misiuni de salvare dificile s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar şi în prima jumătate a zilei de astăzi, şi între localităţile Mihai Viteazu şi Săveni. Aproape 100 de persoane au fost preluate cu două buldoexcavatoare şi o ambulaţă SMURD şi transportate în localitatea Mihai Viteazu (comuna Ungureni) şi Săveni. În unele situaţii, salvatorii au mers pe jos, prin viscol, şi 3 km pentru a ajunge la persoanele care aveau nevoie de ajutor, înfruntând zăpada care pe unele locuri depăşea un metru. În alte situaţii, echipajele de salvare au ajuns la persoane cu ajutorul drumarilor, care le-au croit drum prin nămeţi.
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au intervenit pentru salvarea a aproximativ 50 de persoane din zece maşini şi două microbuze rămase înzăpezite pe DN 29 A Smârdan - Darabani, DN 24 C între Dămideni şi Iliseni, comuna Santa Mare, DJ 291 E Racovăţ - Fundu Herţii şi DJ 291 B Mihăileni - Dersca.
CITEŞTE ŞI:
Zeci de maşini blocate în continuare spre Săveni: Ajutaţi-ne, suntem cu copii
Mesaje de pe „drumul gheţii”: Vă rugăm sunaţi autorităţile – FOTO&VIDEO