Primul weekend de primăvară a readus la Arena Platoș un concurs inedit pe pârtiile de ski.
A fost distracție pe cinste sâmbătă și duminică.14 tinere curajoase s-au înscris la startul celei de-a șasea ediții a celui mai inedit concurs de iarnă din țară, Bikini Race. Fetele au avut parte de o vreme schimbătoare, tremurând serios îmbrăcate doar în costume de baie!
Concursul a început cu o prezentare pe catwalk urmată de întrebările haioase pregătite pentru a pune în evidență fetele în fața celor patru jurați. Fetele au lăsat deoparte halatele și s-au urcat pe schiuri sau pe placă pentru proba de slalom.
O singură concurentă a căzut, restul au trecut rapid linia de finiș. Au avut, apoi, de parcurs un traseu de circa 50 de metri pe banda rulantă, de unde trebuia să arunce de două ori cu mingea la coș și să treacă pe sub bara de limbo.
Odată coborâte de pe bandă, concurentele au urcat în colac și au doborât cât mai multe popice de pe traseu, ultima probă fiind parcurgerea traseului cu o serie de valuri peste care trebuia ca fetele să treacă în alergare, cel mai bun timp urmând să stabilească nota finală.
Petronela Lungu, Diana Fleșeriu, Emilia Tocaciu și Andreea Teodorescu au trecut linia de sosire, relatează Gsp. Petronela, câștigătoarea, în vârstă de 23 de ani, din Botoşani, va pleca la Snow Mission, în Vars, Franța, și a primit 3.000 de lei, iar restul fetelor au câștigat un voucher de 1.000 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024