Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor fi la datorie și în acest week-end.
În ziua de sâmbătă, 18 februarie 2017, începând cu ora 12.00, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor lua măsurile necesare pentru asigurarea unui climat civilizat la meciul de handal masculin disputat la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” de echipele CSM Botoșani și CSM București, din Divizia A, unde organizatorul estimează participarea a 200 de spectatori.
Accesul în sală nu va fi permis spectatorilor care se vor prezenta la ora începerii meciului aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau având asupra lor băuturi alcoolice ori obiecte contondente care ar putea pune în pericol siguranța sportivilor și a celorlalți spectatori, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
În seara aceleiași zile, dar și în următoarea perioadă, conform programului stabilit de organizatori, jandarmii botoșăneni vor acționa pentru desfășurarea în condiții de normalitate și prevenirea încălcării normelor legale din competență la Festivalul Concurs ,,Miss Preuniversitaria”, desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Botoșani.
De asemenea, în week-end-ul care urmează, oamenii legii vor acţiona în sistem integrat, împreună cu lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani, precum și prin patrule de jandarmi, pentru menținerea ordinii și liniștii publice în mediul urban și rural, în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a infracţiunilor.
”Recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor şi jandarmilor aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii și siguranței publice la aceste manifestări publice şi să solicite sprijinul forţelor de ordine în mod direct sau prin apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112, în caz de necesitate.” se mai arată în comunicatul de presă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024