Chiar dacă în alți eram obișnuiți ca la un concurs de Miss Preuniversitaria să fie organizată și o finală, unde cea mai frumoasă fată respectiv cel mai chipeș băiat din oraș să câștige titlul ”râvnit” de elevi, iată că, în 2016, lucrurile s-au cam schimbat.
Anul acesta, doar trei unități de învățământ s-au înscris la cea de-a XXIII-a ediție a festivalului - concurs Miss Preuniversitaria, cu toate că, în afișul publicat pe site-ul Casei de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga” apărea și Colegiul Național ”A.T. Laurian”, care, însă, nu a participat. Astfel, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și-a ales pe data de 20 februarie cei mai frumoși elevi care au urcat pe ”podium” într-o ploaie de aplauze din partea colegilor, profesorilor sau a părinților. Câștigătorii premiului I au fost Iustina Chisăliță și Cristian Niță. Pe 15 martie a urmat Liceul Tehnologic ”Elie Radu”, acolo unde Ana-Maria Butnărașu și Răzvan Leonte au ocupat locul I. Joi, 17 martie 2016, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” a organizat ultimul eveniment cu prilejul concursului de frumusețe, alegând o tematică care i-a impresionat pe toți cei din sală. Din 18 concurenți, eleva cu numărul șapte, Mădălina Grapan a luat coronița, iar la băieți câștigătorul a fost Sebastian Scutaru. Chiar dacă nu va mai avea loc finala, care elevă crezi că ar merita titlul? (Ș.V.)
Descoperire de sărbători: Casă transformată în depozit pirotehnic
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Zmeul Zmeilor din traficul de Crăciun vine de la Dorohoi – tupeu și prostie la minut
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 30, 2024
Tânăr oprit de polițiști după ce a fost prins conducând cu 115 km/h la oră în localitate
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile