Bărbatul care a produs accidentul de duminică dimineață, la Roma, a fost identificat. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, iar ce a ieșit la iveală i-a surprins până și pe oamenii legii.
Beat, fără permis, iar mașina pe care o conducea era furată! Tânărul care a produs accidentul de la Roma, duminică dimineață, a scăpat teafăr, însă autoturismul este total distrus.
Duminică, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe drumul judeţean DJ296 Roma - Botoşani a avut loc un accident rutier soldat cu victime, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 24 de ani, din comuna Leorda, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 296, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurarea în care a intrat în coliziune cu un copac.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie, prezentându-se ulterior la Biroul Rutier pentru a anunţa evenimentul.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras în scop de folosinţă de la un bărbat de 34 de ani din municipiul Botoşani, care i-a înmânat cheile acestuia pentru a lua un bun din interior.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducere fără permis și conducerea sub influența alcoolului, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024