Pagubele produse de porcii mistreţi în culturile botoşănenilor au devenit din nou o problemă în judeţ.
În fiecare an, acest tip de vânat dă de furcă agricultorilor, care se văd de cele mai multe ori în situaţia de a fi neputincioşi în a-şi apăra munca.
Zeci de producători agricoli din diferite zone ale judeţului au readus în atenţia prefectului Dan Şlincu problema cu care se confruntă, astfel de situaţii fiind prezentate şi de primarii care au participat la şedinţe de lucru cu reprezentantul guvernului în teritoriu. Aceştia au reclamat că mistreţii părăsesc fondul de vânătoare din lipsă de hrană şi atacă, în număr tot mai mare, culturile oamenilor.
Discuţiile au adus în atenţie şi migraţia acestor animale din statele vecine, care pot parcurge şi până la 70 de kilometri pe zi, în contextul alertei de pestă porcină africană, focare existând de peste un an atât în Ucraina cât şi în Republica Moldova.
Astfel, ieri, 7 iunie 2017, prefectul Dan Şlincu a convocat o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava, Direcţiei Silvice, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM), Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Direcţia Judeţeană de Agricultură (DJA), Asociaţia Judeţeană de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS) şi Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit „Vidra”.
Reprezentantul guvernului în teritoriu a adus la masa discuţiilor toţi factorii implicaţi în gestionarea acestor situaţii, pentru a se ajunge la un set de măsuri concrete pentru protejarea producătorilor agricoli, în condiţiile în care aceştia nu reuşesc să primească despăgubiri pentru culturile distruse de mistreţi.
În acest sens, a fost încheiat un proces verbal prin care reprezentanţii Gărzii Forestiere şi-au luat angajamentul ca la viitoarea şedinţă pe această tematică să prezinte o situaţie cu evoluţia efectivelor de mistreţi, a cotelor de recoltă şi a numerelor de exemplare recoltate dar şi în ce priveşte zonele de risc pe raza unităţilor administrativ – teritoriale şi a fondurilor de vânătoare din judeţ.De asemenea, toate autorităţile implicate vor participa la acţiuni de prevenire, urmând ca, tot la următoarea şedinţă, să se stabilească şi un grafic de acţiune.
Nu în ultimul rând, la primării se vor transmite ghiduri cu privire la mijloacele de îndepărtat speciile de faună de interes cinegetic permise de lege, cu ajutorul cărora se va putea împiedica pătrunderea exemplarelor pe culturile agricole.
Următoarea întâlnire de lucru va avea loc la sfârşitul acestei luni.
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024