Luare de mită și trafic de influență, acestea sunt infracțiunile pentru care vicepreședintele Consiliului Județean Suceava este cercetat de DNA.
Omul de afaceri care a sesizat DNA Cluj și care i-a dat banii vicepreședintelui CJ Suceava este Vasile Rîpan, patronul SC Autotehnorom SRL, liderul asocierii care lucrează la DN 29 D Botoșani – Ștefănești.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, la începutul lunii decembrie 2020, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp.
Ulterior, în perioada 16 - 29 martie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava.
În acest context, la data de 4 aprilie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmit procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024