Un protest a fost organizat în centrul Sucevei duminică împotriva președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur.
Mitingul organizat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) dumincă, 28 ianuarie, împotriva liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, nu a reușit să mobilizeze foarte mulți suceveni, deși „locomotivă” a fost chiar liderul acestei formațiuni, respectiv George Simion.
Potrivit autorităților, protestul a fost autorizat pentru 2.000 de participanți, însă, potrivit estimărilor forțelor de ordine, la manifestare au participat aproximativ 1.200 de persoane.
Cei mai mulți dintre participanți au venit la Suceava din județele vecine, respectiv din Bistrița Năsăud, Iași, Botoșani, Neamț și chiar din București, numărul de suceveni prezenți fiind unul mic, scrie suceavalive.ro
Protestul AUR a debutat duminică, 28 ianuarie, în centrul Sucevei, ulterior întreg grupul de membri și simpatizanți AUR, în frunte cu George Simion, plecând într-un marș până la Primăria municipiul Suceava. Pe Gheorghe Flutur l-au numit „ultimul baron local” și i-au cerut demisia.
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile