Firma care deţinea autoutilitara, implicată în accidentul în care tânărul şofer botoşănean, şi-a pierdut viaţa, marţi dimineaţă pe DN 17 între Stroieşti şi Ilişeşti a fost amendată pentru deficienţe, relatează Monitorul de Suceava.
Operatorul de transport de care aparţine autotrenul implicat în tragicul accident de marţi dimineaţă de pe DN 17, între Stroieşti şi Ilişeşti, în urma căruia un tânăr în vârstă de 24 de ani a decedat în condiţii cumplite, strivit de lemnele căzute din vehiculul greu, a fost sancţionat cu o amendă de 12.000 de lei. Sancţiunea a fost aplicată pentru deficienţe la fixarea încărcăturii din lemn. Aceasta ar fi fost o cauză secundară a producerii accidentului, prima fiind viteza neadaptată în curbă de şoferul autotrenului. Oricum, cert este că tânărul în vârstă de 24 de ani a murit doar pentru că s-a aflat la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit, în faţa unui colos scăpat de sub control.
Scenariul unui groaznic accident
Reamintim că Vasile Ţugui, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu,
judeţul Botoşani, conducea o autoutilitară Mercedes pe direcţia Suceava – Ilişeşti. Din sensul opus venea un autotren încărcat cu lemn, condus de Alexandru Rusu, în vârstă de 34 de ani, din comuna Dorna Arini. La intrarea în zona serpentinelor, dinspre Ilişeşti, într-o curbă, unde limita de viteză este de 50 de kilometri la oră, şoferul autovehiculului greu a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Acesta a frânat, autotrenul a intrat în balans, iar de aici încolo tragedia nu a mai putut fi evitată. Autotrenul marca MAN s-a înclinat foarte puternic spre stânga, elementele de prindere au cedat, iar lemnele s-au prăbuşit peste maşina condusă din sens opus de tânărul de 24 de ani. Lemnele s-a înfipt în partea din faţă a maşinii şi au intrat prin parbriz în cabină. Tânărul de la volan a murit pe loc, în timp ce colegul său de serviciu, aflat în dreapta, a scăpat cu viaţă.
Ce au constatat inspectorii ISCTR
În paralel cu poliţiştii rutieri, un echipaj de la Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) a demarat o anchetă privind condiţiile în care se făcea transportul de material lemnos. După ce ni s-a comunicat că inspectorii de la ISCTR Suceava, inclusiv şeful lor, au interdicţie de a vorbi cu presa, ne-am adresat structurii centrale a instituţiei. Ieri după-amiază, ISCTR ne-a comunicat un răspuns cu privire la ce au constatat inspectorii în cazul tragediei de pe DN 17.
„După primele cercetări efectuate de către inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, cât şi de organele de cercetare, constatare şi intervenţie de la faţa locului s-a constatat că şoferul autovehiculului greu nu a adaptat viteza la abordarea curbei. Din cauza arimării (n.r. aranjarea, fixarea unei încărcături) necorespunzătoare a mărfii transportate s-a produs deplasarea acesteia, urmată de ruperea racoanţelor semiremorcii specializate transportului de material lemnos. Pentru arimarea necorespunzătoare a mărfii operatorul a fost sancţionat contravenţional conform articolului 4, punctul 29 din HG 69/2012”, se arată în răspunsul semnat de
inspectorul de stat Gabriel Adrian Ştefănescu. Amenda prevăzută pentru această abatere este cuprinsă între 8.000 şi 12.000 de lei şi din informaţiile pe care le avem de la inspectorii ISCTR în acest caz s-a mers pe sancţiunea maximă. Măsura de sancţionare a fost luată faţă de operatorul de transport SC Gospodărire Orăşenească Vatra Dornei SRL.
De precizat că răspunderea penală îl vizează exclusiv pe şoferul autotrenului, care va fi cercetat pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
CITEŞTE:
Botoşănean ucis de un tir la Suceava