E 14 iulie dimineaţă, televiziunile anunţă vestea şocantă a dispariţiei Mădălinei Manole. Urmează o adevărată nebunie mediatică, la TV-uri, posturi de radio, ziare şi cam tot ce înseamnă mass-media în România. Lumea vrea să afle cum s-a produs tragedia, oamenii vorbesc pe stradă despre cele întîmplate, sînt o mulţime de semne de întrebare, dar şi o mare certitudine: audienţele, de la posturile TV şi pînă la ziarele electronice, explodează.
Botoşani este conectat la tragedie prin soţul şi naşii botoşăneni ai artistei, iar asta se simte deja în mediul online, unde accesările leşinate de vară revin brusc la viaţă. Ce ironie... sînt readuse la viaţă printr-o moarte. Şi nu e prima oară cînd se întîmplă asta. 2010 pentru mass-media botoşăneană a fost marcată de creşteri importante de vînzări şi audienţă care au avut ca borne tragedii. A fost elevul Lucian Bălăucă, decedat într-un accident în apropiere de Baisa, apoi inspectorul şcolar Daniel Năstruţ, iar la finele lunii iunie au venit cu inundaţiile fără precedent din ultimele două decenii de la Botoşani, care şi-au cerut jertfele. Fiecare dramă a adus cu sine veritabile explozii pe piaţa media.
Pînă la urmă, orice ai scrie, orice ai scoate le iveală, orice ştire, interviu sau investigaţie, toate pălesc în faţa morţii. Moartea vinde cel mai bine, pînă la urmă ne vinde pe toţi. E o constatare tristă, teribil de tristă şi, din nefericire, adevărată, care trebuie însă asumată, spusă, recunoscută.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
