Într-o zi de 9 martie se stingea din viață un geniu al României, născut la Botoșani. Soția lui nu a suportat despărțirea și, într-o odaie alăturată celei în care se afla sicriul, își curma zilele.
Botoșăneanul Grigore Antipa a murit la 9 martie 1944.
El şi-a înscris numele în ştiinţa şi muzeologia românească nu doar prin lucrări specifice acestor domenii ci şi ca excelent analist al vieţii sociale, politice şi economiei româneşti a vremurilor în care a trăit, ocupând un binemeritat loc în lista inventatorilor lumii, ca realizator al dioramelor şi ca autor al teoriei dioramatice de expunere a preparatelor zoologice într-un muzeu de istorie naturală.
Grigore Antipa, fiul avocatului Vasile Antipa şi al Zoiţei Nicolau, s-a născut la Botoşani în ziua de 27 noiembrie 1867.
A copilărit în casele părinteşti din Strada Harapului (în prezent Bd. Eminescu). La vârsta de numai doi ani, Grigore Antipa a rămas orfan de tată. Grija creşterii şi educării lui Grigore şi a fratelui său Nicolai Leon au rămas în seama mamei (Zoiţa Antipa) pe care mai târziu, cei doi fii o apeciau că a fost o femeie "inteligentă, înţeleaptă, bună şi sfântă"; peste alţi patru ani Grigore a rămas orfan şi de mamă. Moş Panaite-unchiul de mamă a devenit tutorele celor doi băieţi.
Ca şi fratele său, Grigore Antipa a urmat cursurile şcolii lui Ion Mărgineanu (casa Goilav), iar în toamna anului 1878 a fost înscris la Institutul Academic din Iaşi, considerat pe atunci cel mai bun liceu din Moldova. A făcut parte dintre tinerii care frecventau "Societatea de Medici şi Naturalişti" precum şi Muzeul de Istorie Naturală, înfiinţate de către Dr. Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta, unul dintre primii naturalişti români.
Pe toată perioada studiilor liceale, întocmai ca şi fratele său, Grigore Antipa a avut şansa de a fi elevul unor dascăli deosebiţi, dintre care însă, Grigore Cobălcescu a avut o influenţă deosebită. Grigore Antipa a susţinut examenul de bacalaureat în 1885, iar în toamna aceluiaşi an s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe şi Medicină a Universităţii din Iaşi, la secţia de Ştiinţe Naturale.
Convins de fratele său Nicolai, Grigore întrerupe cursurile universităţii ieşene şi pleacă împreună cu acesta la Jena, unde devine timp de şase ani, elevul conştiincios al celebrului profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste şi fondatorul Muzeului Filetic, la a cărui dotare cu exponate avea să contribuie şi Grigore Antipa, în calitate de director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti.
La 9 martie 1891 Grigore Antipa şi-a susţinut examenul de doctorat, Ernst Haeckel acordându-i menţiunea Summa Cum Laude, acordată doar de trei ori în cariera sa.
În august 1892, ajuns acasă, Grigore Antipa obține o întrevedere cu regele Carol I, înmânându-i un memoriu dedicat "introducerii pisciculturii raţionale în apele României". Impresionat, suveranul îl recomanda lui Petre Carp (ministrul Agriculturii şi Domeniilor) pentru ocuparea postului de director general al Pescăriilor Statului, lui Take Ionescu (ministrul Cultelor) pentru funcţia de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary (ministru de Război) pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră.
Astfel, la nici 25 de ani, Antipa preia conducerea Pescăriilor Statului, unde va rămâne director până în 1914, şi directorul Secţiei de Zoologie a Muzeului. În anul 1903, Grigore Antipa prezintă lui Sturza un memoriu în care demonstra necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru "un Muzeu de Istorie Naturala demn de capitala țării".
Primele săli ale Muzeului din București s-au deschis oficial la 24 mai 1908 în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria şi a importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci. Astfel, pentru prima dată în lume Muzeul din Bucureşti expunea dioramele – vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale şi proiectate pe un fundal pictat. Succesul de care s-a bucurat acest mod de prezentare a făcut ca dioramele să fie un exemplu urmat si de alte muzee din lume.
Muzeul pe care l-a organizat şi pe care l-a condus vreme de 51 ani i-a fost marelui Grigore Antipa – cămin şi laborator de studiu, loc de odihnă şi arie de manifestare pluri-profesională.
Grigore Antipa a înfiintat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanta, cu cele doua rezervatii si statiuni de cercetari, cea de la Agigea si cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervatia a fost distrusa, a doua este în ruine, dar rezervatia mai exista). Institutul Biooceanografic din Constanta a fost transformat în 1949 în Statiunea de Cercetari Maritime si Proiectari Piscicole, înglobata în 1970 în Institutul Român de Cercetari Marine.
Grigore Antipa a murit la 9 martie 1944. Au rămas, în legătură cu moartea sa, mărturii cutremurătoare, povestite de Zoe Cămărășescu:
„Toată lumea îl iubea și o iubea și pe soția sa, o femeie frumoasă, elegantă, mult mai înaltă ca el, care se lăsa răsfățată de Grigore ca un copil. Au trăit nedespărțiți. Primitori, veseli mergeau peste tot împreună. Ea, cochetă, se ocupa mult de toalete, întârzia în fața oglinzii și prin prăvălii. Îl întâlneai pe Antipchen, așteptând în capul scării sau în fața unui magazin. ”Ce faci domnule Antipa? – O aștept pe Alina.” A trecut Antipchen prin toate domniile, același om drăguț, simplu, foarte prețuit în țară ca și în străinătate, pentru știința lui. Când a murit în 1944, Alina n-a putut înfrunta viața mai departe fără Grigoraș, și s-a otrăvit. Dar timpul cât i-a trebuit ei ca să moară, l-a silit pe Antipchen s-o mai aștepte pentru ultima oară, întins în sicriu, în marea aulă a Muzeului până când Alina și-a dat ultima suflare. Apoi au plecat împreună, acolo de unde nu te mai întorci.”
Colaboratorul cel mai apropiat al lui Antipa, Mircea Paucă, descrie tragedia care a șocat protipendada bucureșteană în martie 1944.
”În noaptea de 8 spre 9 martie, după miezul nopţii, Dr. Antipa a constatat că i se întâmplă ceva neobişnuit. A sunat femeia din casă (o săsoaică din Transilvania care făcea menajul soţilor Antipa) spunându-i să cheme medicul. Abia peste vreo oră, acesta – un medic, în acel timp, militar – când a sosit nu a mai putut face altceva decât să constate decesul. În această situaţie, medicul a anunţat să vină rudele”.
Tot Mircea Paucă oferă amănunte legate de ceremonia funebră, de cei care au venit pentru a-şi prezenta condoleanţele.
Mircea Paucă a fost cel care s-a ocupat de toate formalităţile, inclusiv de incinerarea celor doi şi montarea urnelor într-o mică nişă din peretele stâng ce separă holul de sala centrală, nişă în care au rămas până în 2008 când muzeul s-a închis pentru renovare.
Mircea Paucă explică decizia incinerării celor doi prin faptul că Antipa nu s-a ocupat vreodată să-şi cumpere un loc de veci, iar în vreme de război era extrem de dificilă găsirea unui loc la cimitir.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
