O asociaţie umanitară din Botoşani strânge haine,jucării şi încălţăminte pentru copii nevoiaşi printr-o metodă inedită. Membrii asociaţiei au montat pe străzi, cu sprijinul Primăriei, mai multe „containere” din metal cu un dispozitiv special şi în care orice trecător poate depune donaţii.
În municipiul Botoşani a apărut un nou tip de mobilier stradal. Sunt nişte cutii mari din metal ca nişte containere pe care sunt lipite diferite instrucţiuni dar şi animăluţe colorate. Curioşii descoperă rapid, citind instrucţiunile, că în aceste cutii pot depune haine,jucării sau încălţăminte. Tot ce le prisoseşte. Anunţurile lipite pe cutiile metalice precizează totodată că este vorba de donaţii ce vor ajunge la copii orfani sau nevoiaşi din tot judeţul.
De ”containerele” compasiunii se ocupă asociaţia umanitară Happy, condusă de o tânără jurnalistă Ionel Tudose Ivan, care a renunţat la carieră pentru a se dedica carităţii. Este vorba de un sistem de donaţii unicat în zona Moldovei. Practic este vorba de nişte cutii mari din metal, cu un design şi un sistem de închidere special prin care obiectele pot fi doar introduse nu şi extrase. În acestea sunt depuse donaţiile către copii orfani. Oamenii care au ceva de dat introduc printr-o trapă hainele, jucăriile sau încălţămintea. Donaţiile ajung în partea de jos şi sunt scoase odată la două, trei zile de membrii asociaţiei.
Sursă: Adevărul
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile