Pregătirile pentru rundele de alegeri sunt în linie dreaptă la Botoșani. Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) are mai multe atribuții în perioada electorală.
Aceste atribuții au fost prezentate de către șeful IJJ Botoșani, colonel Cristian Boariu, în cadrul unei conferințe de presă.
IJJ Botoșani are următoarele atribuții:
- dispune măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile județului pe întreaga perioadă electorală;
- menține și asigură ordinea publică în zona secțiilor de votare;
- asigură securitatea buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării, pe timpul operațiunilor de tipărire, confecționare, transport și depozitare, precum și securitatea materialelor, documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral;
- asigură la sediile birourilor electorale județene și ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din județ punerea în aplicare a planurilor de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a proceselor electorale.
Colonel Cristian Boariu, inspector șef IJJ Botoșani.
„La această dată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani asigură măsurile de protecție și ordine publică, începând cu data de 7 octombrie 2024, la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Botoșani constituit pentru alegerile pentru Președintele României, cât și la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Botoșani pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, dispuse în Palatul Administrativ”
Personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va acorda atenția cuvenită tuturor aspectelor organizatorice impuse de legislația în vigoare din competența Jandarmeriei, obiectivul principal fiind prevenirea unor încălcări ale dispozițiilor legale, fără a tolera faptele de natură penală sau contravențională prevăzute de legislația electorală, dar și faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice, a mai dat asigurări șeful IJJ Botoșani.
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024