Pornirea instalațiilor se va face etapizat, pe cartiere, operațiunea urmând a se derula până la finalul săptămânii viitoare.
Având în vedere scăderea temperaturilor exterioare și prognoza meteo pentru următoarea perioadă, societatea Modern Calor va începe, de luni, 17 octombrie 2022, furnizarea de energie termică în locuințele din municipiul Botoșani.
După punerea în funcțiune a întregului sistem de distribuție, furnizarea se va face doar pe timpul nopții sau pe parcursul întregii zile în funcție de evoluția temperaturilor atmosferice.
Rugăm clienții companiei să se asigure că lucrările la instalațiile interioare din imobile sunt funcționale și lucrările de întreținere sunt finalizate la timp astfel încât să fie evitate incidentele ce pot apărea odată cu încărcarea acestora cu apă fierbinte.
Asociațiile de proprietari au obligația de a se asigura ca instalațiile din blocuri – de alimentare cu energie termică - sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările interioare.
Clienții care încă nu doresc să li se furnizeze energie termică au posibilitatea de a opri încălzirea la nivelul fiecărei scări de bloc.
Totodată, Modern Calor comunică fapul că, potrivit art. 30, alin. (4) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, debranșarea instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire.
Problemele apărute în timpul furnizării încălzirii va rugăm să le transmiteți pe adresa de email [email protected], relaț[email protected] sau la Dispeceratul termic nr. telefon 0231 535 340 sau 0231 515 159.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024