Mai devreme faţă de alţi ani, societatea de termoficare a oraşului începe furnizarea căldurii. Temperaturile deosebit de scăzute pentru această perioadă şi prognoza care nu arată o ameliorare a vremii, a determinat conducerea unităţii municipalităţii să ia decizia de livrare a agentului termic.
Deja societatea a înregistrat mai multe solicitări de la şcoli şi grădiniţe, iar în cursul acestei săptămâni se va da căldură şi la blocuri. Reprezentanţii
SC Modern Calor SA susţin că, practic, sunt obligaţi de lege să înceapă furnizarea, actele normativ în vigoare prevăzând că trebuie livrat agent termic dacă trei zile la rând temperatura scade sub 10 grade. În aceste condiţii nu se va mai aştepta acordul asociaţiilor de proprietari.
„Probabil că de mâine sau poimâine vom începe furnizarea. Cei care nu doresc pot să îşi închidă de la subsol”, ne-a declarat
Florin Sandu, director general SC Modern Calor SA.
Societatea are în prezent circa 12.000 de consumatori casnici şi funcţionează cu unul dintre cele două motoare aduse din Asutria în cadrul programului european de reabilitare a sistemului de termoficare. De altfel, iarna ce va urma va fi prima în care va fi utilizat integral noul CET.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Modern Calor pregătită pentru a dat piept cu iarna