Amânat în ședința ordinară și repus în dezbateri, proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli la societatea Modern Calor a picat la vot în plenul municipal, marți, 11 mai 2021 în „extraordinara” convocată de la ora 11:00.
Au fost mai multe luări de poziție pentru a se motiva votul final, iar una i-a aparținut fostului primar.
Cătălin Flutur a anunțat că se abține și astfel s-a dat semnalul votului liberal. Iar motivele enumerate au fost două, o dată că propunerea nu este avizată și de Consiliul de Administrație și astfel votul ar fi coniderat nul iar bugetul ar fi nul. Și încă o dată, din cauza amendamentului în care s-au propus majorări salariale doar pentru salariații de pe funcții de execuție, nu și pentru cei din conducere.
„Știu că acest buget de venituri și cheltuieli nu are avizul CA, o piesă foarte importantă și esențială. O să mi se spună probabil că nu mai există CA, conform legii CA există la Modern Calor până în momentul în care luăm altă hotărâre și numim administratori provizorii. Vizavi de amendament vreau să vă spun că este un act clar de discriminare, iar legea spune că, cel care stabilește politica salarială este managerul societății, doar el poate să facă lucrul acesta. Noi putem doar să aprobăm suma introdusă în buget. Sub nicio formă nu putem spune cine ia și cine nu ia banii”,
Cătălin Flutur, consilier local PNL
Raluca Curelariu a achiesat la poziția fostului primar și a declarat la rându-i că în ședința de comisie, prin intermediul viceprimarului Bogdan Buhăianu s-a purtat o discuție cu directorul Modern Calor, Florin Sandu.
„Ne-a confirmat faptul că întreg bugetul pe care-l avem în față, partea de venituri, este construită luând în calcul o majorare a tarifului în 5 – 7%. L-am întrebat de ce a considerat că, CL va accepta această majorare, a zis că urmează să vină cu majorarea în fața CL. Din punctul meu de vedere la un buget înainte știi veniturile și după aia construiești, nu presupui că va majora CL majorarea tarifului, drept pentru care ne abținem și noi la acest proiect”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Și Liviu Toma de la Pro România a anunțat în ședință că se va abține la vot cu specificația că în 10 ani de administrație nu a întâlnit o situație în care o societate să vină în plen cu un buget neavizat de CA.
Primarul Cosmin Andrei a făcut apel la înțelegere.
„Ne aflăm în luna mai, aproape la jumătatea anului și societățile comerciale nu au bugete și au nevoie de investiții de făcut. Acesta este motivul pentru care am insistat cu proiectele de hotărâre privind societățile comerciale din subordinea CL. Înțeleg și motivația politică și faptul că veniți cu amendamente pentru că s-a modificat configurația politică a CL, și le justificați cu aceste argumente, că nu ar fi legal, găsiți tot felul de argumente”,
Cosmin Andrei, primar
Și a cerut să fie găsită varianta potrivită care să atragă votul consilierilor locali.
La vot proiectul a fost respins cu 9 voturi pentru, 2 împotrivă, 11 abțineri și un vot neexprimat. S-a solicitat ca proiectul de buget pentru Modern Calor să fie refăcut iar directorul Modern Calor să vină în fața plenului pentru a răspunde la întrebările adresate de consilieri.
Florin Sandu este de altfel printre puținii directori de societăți subordonate Consiliului Local, dacă nu chiar singurul care a afișat o atitudine arogantă față de plen fiind mereu absent la ședințele în care erau supuse dezbaterii proiecte cu impact direct asupra societății de termoficare.
Iar asta în condițiile în care toți ceilalți „își răpesc din timp” pentru a ajunge la ședințele de Consiliu Local.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Doina Federovici: Investițiile în sistemul de urgență sunt investiții pentru viața botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mesaj de la Iftime: Ați votat schimbarea în iunie, tot schimbarea trebuie să votăm și acum
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024