Doi clienţi noi au optat pentru serviciile oferite de societatea de termoficare botoşăneană. Potrivit reprezentanţilor Modern Calor, alegerea clienţilor a fost făcută după un calcul din care a reieşit că preţurile sunt mult mai mici în comparaţie cu cele pe care le au proprietarii de centrale termice pe gaz.
Societatea Modern Calor a demarat procedurile pentru racordarea la sistemul de termoficare a doi noi consumatori. Este vorba despre Stadionul Municipal și de un centru medical privat, ce urmează a fi deschis în scurt timp. Obiectivele vor fi conectate direct la rețeaua de transport agent termic primar, beneficiind astfel de un preț de furnizare mai mic și de autonomie în ceea ce privește regimul de asigurare a agentului termic (nu depind de programul de furnizare a căldurii la consumatorii casnici).
Proprietarii centrului medical construit în apropierea stadionului au optat pentru sistemul centralizat de termoficare în urma efectuării unor calcule care au arătat că acesta este mai avantajos economic, nemaifiind nevoiți să facă investiții într-o centrală proprie și să angajeze personal specializat pentru deservirea acesteia.
Modern Calor poartă în această perioadă negocieri pentru racordarea la sistemul de termoficare centralizat a mai multor instituții publice și unități economice. Reamintim că, printre clienții societății de termoficare a municipiului Botoșani se află mai mulți agenți economici privați importanți, respectiv: Carrefour, Electroalfa, Elsaco Electronic, Rapsodia Conf, Uvertura Mall etc.
CITEŞTE:
Primăria face front comun cu Modern Calor pentru apa caldă a botoşănenilor