Solicitări înaintate către Inspectoratul Școlar Județean de la Botoșani, de la o serie de unități de învățământ din mediul rural.
Directorii acestor școli au cerut la IȘJ modificarea programului pe perioada sezonului rece. Aceste măsuri au fost luate în discuție în ședința Consiliului de Administrație de luni, 21 noiembrie 2016.
”Au fost câteva școli din județul Botoșani care au solicitat reducerea programului sau modificarea duratei orelor de curs și a pauzelor pe peroada rece, a iernii. Este vorba despre patru școli din județul Botoșani și anume Școala Gimnazială nr. 4 Stroiești, Școala Gimnazială nr. 3 Vlădeni, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni și Școala Gimnazială nr. 4 Baranca”
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ Botoșani
Motivele care au dus la aplicarea acestor măsuri sunt următoarele:
”Se întunecă devreme, copiii trebuie să meargă devreme acasă și este periculos uneori. Sunt elevi care învață în schimbul doi. Ora de curs va avea 45 de minute și pauza va fi de cinci minute după fiecare curs, respectiv 10 minute după a treia oară din zi”
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ Botoșani
Se prea poate ca numărul de unități de învățământ din mediul rural care fac asemenea solicitări să mai crească.
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024