Luni, o echipă formată din poliţişti şi jandarmi a identificat la Săveni trei cetăţeni, care cu ocazia legitimării au prezentat cărţi de identitate româneşti susceptibile a fi false. Constatându-se că persoanele respective ar putea fi emigranţi din R. Moldova, cazul a fost preluat de IJPF.
În urma cercetărilor s-a constatat că cei trei cetăţeni sunt din R. Moldova, au trecut ilegal frontiera pe râul Prut, folosindu-se de o barcă pneumatică, cu scopul de a ajunge la muncă în Franţa. Cornel G., de 29 de ani, Adrian S., de 22 ani au primit propunerea lui Tudor T., de 31 de ani, să treacă ilegal frontiera de stat în România, de unde să ajungă ulterior în Franţa, la muncă, unde Tudor T. a mai fost în urmă cu ceva timp.
Împreună au ajuns pe malul moldovenesc al râului Prut, de unde cu ajutorul unei bărci pneumatice au trecut pe malul românesc. Cei trei aveau asupra lor atât sume de bani în lei şi în valută, cât şi documente de identitate româneşti, respectiv cărţi de identitate falsificate, pe care urmau să le folosească pentru a tranzita teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, celor trei cetăţeni moldoveni li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în România prin trecere ilegală a frontierei de stat”, „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, precum şi „călăuzirea mai multor persoane în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat”, dosarul urmând a fi înaintat Judecătoriei Darabani, instanţa competentă a soluţiona cauza.
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Apel la 112 pentru un botoșănean în flăcări găsit pe marginea drumului
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Bani către primării „împărțiți” pe hârtie: Matematica asta nu am inventat-o eu
Oana Sava
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile