Performanțele remarcabile ale canotorului Mihai Chiruță fiu al satului Ionășeni din comuna Vârfu Câmpului, încununate de calificarea la proba de simplu vâsle de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, i-au adus acestuia cea mai înaltă distincție a localității: Titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Autoritățile locale i-au înmânat distincția într-o atmosferă de sărbătoare în cadrul Ședinței solemne a Consiliului Local de miercuri, 14 august.
“Sper ca prin ceea ce fac eu să încurajez cât mai mulți copii să meargă spre sport, să încurajez cât mai mulți părinți să-și îndemne copii spre sport, pentru că o minte sănătoasă poate evolua doar într-un corp sănătos. Sportul îi poate ajuta foarte mult pe copii pentru autodezvoltare, pentru autodisciplină. Vă mulțumesc tuturor pentru acest titlu care mă onorează”, a transmis Mihai Chiruță
La campionatele naționale, canotorul a urcat de 22 de ori pe prima treaptă a podiumului, de 14 ori a obținut titlul de vicecampion și de 7 ori a fost medaliat cu bronz. A devenit dublu campion balcanic în 2014, iar în anul 2015 a fost vicecampion balcanic și medaliat cu bronz. În anul 2024 a participat la Jocurile Olimpice de la Paris unde a ocupat onorabilul loc 7 în clasamentul general, etalându-și prin parcursul olimpic calitățile de învingător.
Laudatio a fost prezentat de primarul Maria Huțu care a evocat în cadrul evenimentul respectul pe care îl are față de Mihai Chiruță:
“Trăim astăzi emoția intensă dăruită României și comunei Vârfu Câmpului de campionul nostru, Mihai Chiruță, câștigător al finalei B, proba simplu vâsle masculin la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, desfășurată pe 3 august 2024. Debutant într-o competiție olimpică, la vârsta de 25 ani, campionul nostru din Vârfu Câmpului a devenit primul canotor român care a participat la Jocurile Olimpice la proba de simplu după o perioadă de 48 de ani și a învins nume mari ale canotajului european și mondial, demonstrând că în bărcile tricolore vor vâsli mereu campioni. Cu încredere în forțele proprii a demonstrat că visurile se împlinesc, că munca și perseverența te conduc spre victorie, că plecând din Vârfu Câmpului poți tine România pe harta învingătorilor dacă iți urmezi visul și faci totul pentru a-l împlini. Suntem mândri de Mihai Chiruță și suntem convinși că va continua să scrie un viitor excelent pentru canotajul românesc!”
Mihai Chiruță a venit însoțit de familie și de prieteni, dar și de dorohoianca Ana-Maria Ogulturk, cea care i-a fost antrenor și l-a îndrumat în perioada junioratului pe Mihai Chiruță, care a primit din partea organizatorilor o Diplomă de recunoștință, flori și cadouri.
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, deputații Alexandra Huțu și Marius Budăi, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, subprefectul Paula Cojocariu-Berențan, precum și mai mulți locuitori din comuna Vârfu Câmpului.
De 22 de ori campion național
De 14 ori vicecampion național
De 7 ori medaliat cu bronz la campionatele naționale
Dublu campion balcanic în 2014
Vicecampion balcanic și medaliat cu bronz în 2015
Locul 3 Campionatul European de Juniori Račice-Cehia 2015 în 8+1
Locul 3 Campionatul European de Juniori Trakai-Lituania 2016 în 8+1
Locul 1 Campionatul European U23 (tineret) Brest-Belarus 2018 în simplu(1xM)
Locul 4 Campionatul Mondial U23 (tineret) Sarasota-Florida 2019 în simplu (1xM)
Locul 7 Campionatul European seniori Lucerna-Elveția 2019 în simplu (1xM)
Locul 3 Campionatul European U23 (tineret) Duisburg-Germania 2020 în simplu (1xM)
Locul 3 Campionatul European seniori Munchen-Germania 2022 în patru vâsle (4xM)
Locul 3 Cupa Mondială 3 Lucerna-Elveția 2022 în patru vâsle (4xM)
Locul 5 Campionatul Mondial seniori Račice-Cehia 2022 în patru vâsle (4xM)
Locul 5 Campionatul European seniori Bled-Slovenia 2023 în patru vâsle (4xM)
Locul 3 Cupa Mondială 3 Lucerna-Elveția 2023 în patru vâsle (4xM)
Locul 7 Campionatul Mondial seniori Belgrad-Serbia 2023 și calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024 în proba de patru vâsle (4xM)
Locul 7 Campionatul European seniori Szeged-Ungaria 2024 simplu (1xM)
Locul 1 Regata Olimpică de Calificare Lucerna-Elveția 2024 în proba de simplu (1xM)
Locul 7 la Jocurile Olimpice Paris 2024 la simplu vâsle.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024