Moment emoționant astăzi, 16 septembrie 2018, la Capela Militară.
Aici sute de credincioși s-au adunat la ora 16:00 pentru a lua parte la slujba de sfințire a clopotniței de la Capela Militară care fost oficiată către Mitropolitul Teofan și un sobor de preoți.
Astfel, după intonarea imnului național a avut loc slujba de sfințire.
De asemenea, a fost adusă racla cu sfintele moaște de la catedrala mitropolitană din Iași care va rămâne spre închinare până miercuri.
Preotul Ștefan Grădinaru i-a mulțumit mitropolitului Teofan pentru că a fost prezent la acest moment important.
„Mă bucur mult dl comandant că împreună cu părintele, cu ajutorul oștenilor, cu ajutorul credincioșilor care vin la această biserică ați înălțat și acest așezământ care va întregi, va prelungi lucrarea bisericii spre cele care sunt necesare a fi împlinite în ograda bisericii sau a oastei creștine”,
a spus ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea credincioșilor de către mitropolitul Teofan.
O casă a fost răpusă de flăcări în această dimineață la Botoșani: Un bătrân a rămas pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Incendiu de proporţii într-o localitate din Botoşani: O întreagă anexă a fost cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
O fetiță are nevoie de ajutor: Fiecare secundă contează, iar timpul nu este de partea noastră
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Declarația zilei 16 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile