Judeţul Botoşani scapă de eticheta de „singurul judeţ din ţară cu drum naţional de pământ” odată cu încheierea lucrărilor de etanşeizare a DN 24C Rădăuţi Prut-Manoleasa.
Acesta este începutul unui comunicat trimis de Prefectura Botoşani în care se arată că, astăzi, la vizita prefectului Dan Şlincu în teren, se asfaltau ultimii metri de drum din sectorul pe care s-au executat îmbrăcăminţi bituminoase uşoare, între km 106 şi km 142.
Potrivit şeful Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, urmează etapa marcajelor şi completarea acostamentelor cu balast.
“Recepţia finală va avea loc în prima decadă a lunii august, atunci când de altfel contractul cu executantul lucrărilor ajunge la termen.Valoarea contractului este de aproximativ 10 milioane de lei incluzând TVA, banii fiind asiguraţi de Guvern”,
comunicat Prefectura Botoşani.
În acesta se precizează şi că primul reprezentant al Executivului în Botoşani a apreciat “mobilizarea exemplară a tuturor factorilor implicaţi în lucrările de asfaltare a acestui drum, considerat o ruşine a judeţului Botoşani”.
Lucrările pe DN 24C au început anul trecut, cu nivelarea cu balast a drumului şi reprofilare, apoi asigurarea cotei şi pantei în vederea turnării straturilor de asfalt. Ulterior, a fost turnat asfalt bituminos, cu o grosime de cca. 4 cm, şi un strat de uzură de aproximativ 3 cm.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024