Marele duhovnic român a rămas cunoscut ca un monah râvnitor, aspru nevoitor și mare rugător plin de iubire față de cei care îl cercetau.
În cursul zilei de ieri, 17 noiembrie 2022, la Chilia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Colciu din Sfântul Munte Athos a fost săvârșită rânduiala specială de deshumare a osemintelor părintelui ieroschimonah Dionisie Ignat.
Duhovnicul român, un propovăduitor al smereniei, a fost sfătuitor al multor pelerini, printre care și actualul Rege Charles III.
Dionisie Ignat s-a născut în 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din județul Botoșani, într-o familie de țărani cu opt copii. A plecat la Domnul pe 11 mai 2004, în Athos.
Amintim că trei monahi născuți pe meleagurile botoșănene vor fi propuși pentru canonizare, potrivit anunțului făcut în 2021 chiar de către Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Este vorba despre părinții Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu.
„...părintele Paisie Olaru, părintele Ilie Cleopa şi părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei pornind din această zonă, trei părinţi care sunt deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025, când se împlinesc 100 de ani de la obţinerea rangului de patriarhie şi cred că 140 de ani de la obţinerea autocefaliei. Și se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care cei trei pe care i-am amintit şi care s-au născut în această zonă”, a afirmat la Botoşani Mitropolitul Teofan.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a participat joi, ca delegat al Părintelui Patriarh Daniel, la deshumarea osemintelor Părintelui Dionisie Ignat, care odihnea de 18 ani în apropierea Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Colciu, în Sfântul Munte Athos.
Cinstea de care se bucură ieroschimonahul Dionisie Ignat atât în Muntele Athos, cât și în țara noastră a fost evidențiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, participant la acest eveniment istoric.
„Părinții athoniți din neamul românilor sau din alte neamuri îl cinstesc în mod deosebit pe ieroschimonahul Dionisie Ignat, care a viețuit la Chilia «Sfântul Gheorghe»-Colciu din apropierea Mănăstirii Vatoped. (…) În discuțiile pe care le-am avut cu părinții de la Vatoped și cu un părinte gruzin care a alcătuit slujba de scoatere a osemintelor părintelui Dionisie Ignat, am întâlnit cuvinte rostite deja despre sfințenia lui. Astfel, părinții de aici vorbesc despre scoaterea din mormânt a moaștelor părintelui Dionisie. Chipul lui este zugrăvit în icoană, iar Mănăstirea Vatoped, într-o frumoasă galerie a marilor părinți duhovnicești ai veacului al 20-lea, l-a așezat la loc de cinste cu ani în urmă și pe părintele Dionisie Ignat. (…) Până în anul 1990 despre părintele Dionisie Ignat se știa foarte puțin în România. Într-un cerc restrâns, mai ales în cazul părinților de la Sihăstria și al unor cunoscuți îndeaproape, era pomenit numele lui. (…) Părintele Dionisie era printre puținii români care au înfruntat vremurile și anii și s-a nevoit la Muntele Athos. Ceea ce s-a întâmplat cu el a devenit cunoscut în ultimii ani ai vieții. Toți știau că la Colciu rugăciunea își găsise un oștean vrednic. Toți știau de bunăvoința lui, de nevoința și râvna lui”, a declarat ierarhul pentru Radio Trinitas.
Monahii Mănăstirii Vatopedu, pe teritoriul căreia să află chilia unde a trăit Părintele Dionisie Ignat, au dezgropat osemintele în cadrul unei rânduieli speciale, a transmis Episcopul-vicar al Arhiepiscopei Bucureștilor.
O slujbă scrisă special pentru această ocazie a fost oficiată îndată după slujba Vecerniei, la Chilia „Sf. Gheorghe”, în prezența monahilor din Sfântul Munte și a pelerinilor din țară.
„Credincioșii și mulțimile monahilor din Muntele Athos, ierarhii, preoții, monahii și credincioșii din România care au auzit de lucrarea lui duhovnicească își îndreaptă gândul către Dumnezeu cel minunat întru sfinții lui și cinstesc viața și lucrarea Părintelui Dionisie Ignat, împlinind cuvântul Sf. Ap. Pavel de a ne aduce aminte de cei care au împlinit cuvintele Evangheliei, având datoria de a privi la felul cum și-au încheiat viața, pentru a le urma credința”, a transmis Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024