Monden
Actrița din Botoșani se declară norocoasă: CINE a răsfățat-o ca pe o prințesă

Cristina Ciobănașu a făcut noi dezvăluiri. 

Vă mai amintiți de micuța Criss Ciobănașu (21 de ani), pentru care Alex Velea s-a luptat în ringul concursului ”Dansez pentru tine” (PRO TV), în urmă cu zece ani? Puștoaica solicita atunci ajutor pentru familia ei din Botoșani, aflată în impas financiar. Nu a câștigat premiul pus în joc, însă cazul său avea să o impresioneze pe ”mama telenovelelor”, producătoarea Ruxandra Ion, care a invitat-o să locuiască alături de ea, în București.

 

De atunci, Criss are două familii: ”Da, sunt norocoasă. Am două perechi de părinţi. Unii, cei naturali, la Vorona, Botoșani, satul în care m-am născut, şi ceilalţi, dobândiţi la 11 ani, în Bucureşti, după «Dansez», unde am fost un caz”, ne-a declarat artista.

 

Însă ea nu și-a uitat adevărații părinți, cu care se întâlnește adesea. Chiar zilele trecute a stat la aceeași masă cu cele două mame, care au răsfățat-o ca pe o prințesă, scrie CLICK

 

Cristina joacă în prezent în telenovela ”Fructul oprit”, de la Antena 1, alături de iubitul ei, actorul Vlad Gherman.

 

loading...
Actrița din Botoșani, în lacrimi după un divorț închipuit

 

download from google play download from apple store
Actorul botoșănean, imagine înduioșătoare cu fiicele și Viviana: Nu am întâlnit în viața mea un partener mai cald, mai iubitor - FOTO
Fostul soț al Andreei Bălan a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apare alături de cele două fiice ale sale și de iubita lui.
Iubitul botoșănean al Vivianei Sposub, victorie importantă în instanță: Nu online-ul este viața noastră, ci sufletele lor, ale copiilor
Nici mama Andreei Bălan nu a scăpat de atacurile lui George Burcea, pe care actorul o acuză ca le-ar influența pe cele două fete să îl desconsidere în rolul de tată.
O botoșăneancă face dezvăluiri despre ce se întâmplă în spatele camerelor la Survivor România 2022: Sincer, nu aș mai merge a doua oară
Otilia Bilionera a părăsit competiția Survivor România 2022 și a revenit în România, din Republica Dominicană, acolo unde s-a filmat show-ul de la Pro TV. Faimoasa a vorbit recent despre condițiile în care a stat în timpul filmărilor și despre cele mai mari provocări pe care le-a întâlnit în timpul emisiunii.
Adela Popescu, replică dură pentru botoșăneanul Sebastian Dobrincu
Sebastian Dobrincu a povestit despre emisiunea la care este jurat, dar și despre viața personală.
După luni de pauză, o botoșăneancă celebră a ieșit în club: Cu cine s-a distrat pe cinste – FOTOGALERIE
A petrecut într-un club renumit din capitală.
O fată simplă, dar frumoasă, cu o valiză în mână a luat calea Bucureștiului să caute celebritatea
Este o poveste de viață, despre cum poți reuși într-o lume în care artificialul a înlocuit naturalul. Și despre cât de mare e partea din tine la care trebuie să renunți pentru a corespunde noilor criterii care definesc notorietatea.
Frumoasa actriță din Vorona a făcut anunțul cu lacrimi în ochi: Din păcate nu a mai rezistat - FOTO
A fost absentă în ultima perioadă pe rețelele de socializare, iar fanii s-au arătat îngrijorați din cauza acestui lucru.
Zarug, într-un nou show TV: Intră în jocul transformărilor alături de o parteneră
Opt cupluri de vedete vor participa la emisiunea care a ajuns deja la al 17-lea sezon.
Viviana de la Botoșani arată un George Burcea, așa cum nu l-a văzut nimeni
Viviana Sposub, prezentatoarea unui matinal de la o televiziune centrală a recunoscut că deși ea și iubitul ei sunt moldoveni amândoi, doar George este responsabil cu gătitul.
Loading...
Cum arăta Viviana Sposub în liceu și de ce i se spunea Mădălina Manole de Botoșani – FOTO&VIDEO
Schimbarea este cu adevărat uriașă pentru frumoasa prezentatoare TV.
CÂȚI bani a câștigat botoșăneanca celebră eliminată de la Survivor, și-a luat deja un cadou de suflet
Otilia Bilionera a câștigat o sumă de bani serioasă la Survivor România 2022 și, deja, a făcut o mică investiție, cheltuiala ei fiind însă... pentru suflet.
Reghecampf a spus de ce a ales-o pe Corina, iubita cu rădăcini botoșănene: ”Nu mi-a cerut niciodată să divorțez”
Laurențiu Reghecampf a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Anamaria Prodan, dar și despre noua relație în care este implicat, alături de Corina Caciuc.
Botoșăneanca pe care o vedem la matinal: Iubesc televiziunea și iubesc să le transmit oamenilor de acasă energie bună
După un parcurs foarte bun în competiția de fashion de la Kanal D, este pregătită să îmbrățișeze o nouă provocare. Botoșăneanca rămâne la postul TV turcesc și va prezenta matinalul „Dimineața cu noi”.
Prodanca face noi dezvăluiri despre Reghe și iubita cu origini botoșănene: A aflat prea târziu, când era deja gravidă
Anamaria Prodan continuă să vină cu declarații incendiare în timpul procesului de divorț.
Loading...
Botoșăneanca de la Bravo, ai stil: A pierdut trofeul, dar a primit un loc în echipa Kanal D - GALERIE FOTO
Parcursul pe care l-a avut la una dintre cele mai vizionate competiții din România i-a determinat pe patronii televiziunii să o păstreze pe frumoasa botoșăneancă în curtea lor.
Frumoasa actriță din Botoșani, PRIMELE imagini postate cu tânărul care i-a furat inima – FOTOGALERIE
Cristina Ciobănașu se pare că a trecut peste despărțirea de Vlad Gherman, chiar mai repede decât se așteptau fanii, astfel că tocmai și-a făcut publică relația cu noul bărbat care i-a cucerit inima.
Iubita cu rădăcini botoșănene a lui Laurențiu Reghecampf a dezvăluit din ce își câștigă banii
Mulți s-au întrebat cu ce se ocupă iubita antrenorului după ce au existat o mulțime de zvonuri despre meseria ei. Răspunsul a venit chiar de la Corina Caciuc, iar iubita lui Reghe a vorbit despre afacerea sa.
Detaliile neștiute din viața lui Zarug: Nici nu aveam unde să locuiesc
Zarug a declarat că a studiat moda la Paris.
Bărbatul celebru care-și iubește soacra din Botoșani și o răsfață cu un salariu de mii de euro
Mama soției sale deține o funcție de conducere. 
ATAC devastator la adresa iubitei cu rădăcini botoșănene, Prodanca nu s-a mai controlat: Dacă nu avea problema asta…
În plin scandal de divorț, impresara Anamaria Prodan a făcut o serie de declarații incendiare la adresa soțului Laurențiu Reghecampf, care și-a refăcut viața în compania unei tinere cu rădăcini în Botoșani, cu care va avea și un copil.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Pentru mine cancerul a fost o mare lecție. Nu un lucru bun, niciodată cancerul nu e un lucru bun, dar te schimbă. A fost un alt meteorit. Boala a fost un meteorit și unul destul de bolovănos. Pentru că am înțeles în foarte ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9472 lei
USD
Dolarul SUA
4.6322 lei
CHF
Francul elveţian
4.7915 lei
GBP
Lira sterlină
5.8254 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6326 lei
XAU
Gramul de aur
277.6524 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2438 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2933 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6225 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2014 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6649 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.5 o C
Dorohoi
20.0 o C
Bucecea
18.8 o C
Darabani
19.6 o C
Saveni
20.4 o C
Ştefăneşti
18.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.