Un artist din Botoșani care a fost prezent în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie 2015, în platoul emisiunii ”Neața cu Răzvan și Dani”, le-a transmis condoleanțe familiilor îndoliate care și-au pierdut în urma incendiului fiii, fiicele, mamele sau nepoții.
Ovidiu Cernăuțeanu a declarat că este oribil ce s-a întâmplat în noaptea de vineri la clubul Colectiv din București, acolo unde mai multe persoane au murit arse de vii, iar alți tineri s-au călcat la propriu în picioare pentru a scăpa cu bine din ”infern”.
”Scenariul este de groază gândindu-mă că și eu la rândul meu sunt chemat câteodată în diferite cluburi să când alături de trupa mea și nu am crezut că problema este așa de gravă cum s-a dovedit în acest tragic incident. Și mâna corupției a ajuns atât de departe încât locurile astea funcționează cam după o ureche și am înțeles că clubul colectiv avea doar autorizație pentru 80 de persoane, deci e clar că s-au întâmplat niște lucruri tipic românești, ca să nu le spun altfel”, a spus artistul. Totodată, botoșăneanul a mai afirmat că este îngrozitor să te urci pe scenă și să pățești așa ceva.
„În mod normal, eu vă spun din experiența mea din Norvegia. Nu există club acolo care să nu aibă uși de evacuare, care sunt verificate tot timpul. Fiecare club are într-un loc anume o listă care este bifat o dată pe lună, unde vin pompierii, vin toate autoritățile care se trebuie să verifice acel local. Există un instructaj pe care personalul localului trebuie să îl facă”, a mai subliniat vedeta.
Fostul concurent la Eurovision le-a mai explicat moderatorilor emisiunii că diferențele sunt uriașe, se pare, între ce se întâmplă în România și în Scandinavia sau în alte locuri.
”E un loc de interes public unde au intrat 400 de oameni deci nu știu dacă locația și-a permis să primesc atâția oameni ca și număr de spectatori, dar e clar că nu există nici un minim de siguranță în aceste locații. Mi-e frică de acum. E tipic românesc trebuie să se întâmplă o tragedie de acest nivel. De acum încolo o să mă gândesc de două ori dacă o să merg să cânt. Evident că aș putea să refuz să concertez într-un local”, a încheiat botoșăneanul. În noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, la clubul Colectiv din capitală s-a dezlănțuit iadul după ce tavanul acoperit cu burete fonoizolant, s-a aprins ca o torță. Mulțimea de oameni s-a îmbulzit către ieșire, însă, doar câțiva dintre ei au reușit să iasă afară și să se salveze.
(Ș.V.)
Ambulanțierii botoșăneni donează sânge pentru tinerii din Clubul Colectiv
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024