Zarug se numără printre personajele extrem de cunoscute de public, după ce a participat la câteva emisiuni. Fie că este vorba despre „Chefi la cuțite”, „Asia Express” sau „Te cunosc de undeva”, designerul vestimentar a făcut față provocărilor.
Doar că puțini știu că Zarug s-a pregătit pentru un alt domeniu, ca mai apoi să realizeze că nu este locul potrivit pentru el.
După ce a absolvit „Colegiul Național A.T. Laurian” din Botoșani, Zarug a fost atras de lumea teatrului. La acel moment, părinții săi au fost reticenți, așa că a fost nevoit să se reorienteze.
Familia sa îl încurajează să studieze Dreptul, așa că se înscrie la această specializare în cadrul „Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Timp de doi ani, acesta a lucrat ca jurist, dar a realizat că acest domeniu nu i se potrivește.
„Când mi-am expus această idee părinților, maică-mea mi-a zis că o să mor de foame. Le-am golit frigiderele ca să-mi fac rezerve.
Așa am ajuns să fac Facultatea de Drept și să o închei. Și să profesez 2 ani ca jurist până când am realizat că asta mă făcea extrem de nefericit. Cum mi-am dat seama că în viață ai două opțiuni, am ales să fac ce vreau”,
a povestit Zarug în cadrul emisiunii „Chefi la cuțite”, atunci când era concurent.
Ulterior, Zarug decide să urmeze și un master în Administrarea Afacerilor, la Ecole Superieure de Gestion Paris. După doi ani petrecuți departe de casă, acesta se întoarce cu dorința de a-și face propria afacere cu haine, scrie substantial.ro
Cum moda era marea sa pasiune, Zarug a decis să se concentreze pe acest domeniu. Rezultatele muncii sale nu au întârziat să apară. Ținutele sale au fost văzute pe cele mai cunoscute podiumuri de modă din Amsterdam, Viena, Berlin sau Paris.
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spectacol cu parfum de început de mileniu: LA concertează la Irish Pub
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024