Sebastian Dobrincu este un tânăr antreprenor de succes, cunoscut și în urma aparițiilor la Pro TV, în emisiuni precum Imperiul Leilor sau Survivor.
A intrat în lumea software-ului în 2009, la doar 11 ani, iar la 17 ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
Când era foarte mic, a învățat singur programarea, astfel că acum, la 24 de ani, se bucură de rezultate excepționale și de un statut financiar de invidiat.
Într-un interviu exclusiv acordat pentru Playtech Știri, Sebastian Dobrincu a spus cât de bogat este, dar și care este cea mai mare teamă a lui, trauma provenind din perioada în care a locuit în America, când principala lui grijă era să reușească să își plătească chiria și utilitățile aferente.
Sebastian Dobrincu nu mai are de ani buni grija zilei de mâine, reușind să dea lovitura pe plan financiar. Tânărul antreprenor ne-a mărturisit că a rămas cu o trauma legată de bani, deși în prezent nu există niciun motiv în acest sens.
Dacă îți vine să crezi, eu teama asta o am zi de zi. Nu știu de ce. Cred că e o traumă de-a mea interioară, acolo, nu știu de la ce se trage, dar mereu am teama asta că aș pierde ceea ce am.
Și uneori mă întreb dacă nu sunt zgârcit, poate că fac treaba asta, că sunt prea strâns la pungă. Am în spatele minții acolo undeva gândul că aș pierde tot, poate pentru că nici nu pun așa mare preț pe bani, să stau cu gândul la ei și nu stau să îi număr zilnic, să văd ce fac cu ei.
Realizez că mi-ar fi imposibil în viața asta să cheltui câți bani am făcut și nu există posibilitatea să ajung să mor de foame, Doamne ajută, dar am gândul ăsta în mod ciudat, să știi, că aș sărăci. Știu că e poate greu de explicat și mie, dar am cumva trauma asta undeva, s-a tras de undeva, nu știu de unde.
Mi-ai dat răspunsul. Acum înțeleg de unde mi se trage treaba asta. Din trauma pe care am tras-o când am plecat în America și nu știam dacă pot săptămâna viitoare, luna viitoare să ating costul traiului, chiria.
Într-adevăr acum realizez că de acolo mi se trage cred că frugalitatea asta excesivă. Dacă m-am răsfățat? Am început să fac bani foarte devreme în viață, treaba asta m-a și responsabilizat și mi-a oferit poate și o altă perspectivă asupra banilor.
Nu încerc să-mi găsesc fericirea în lucruri pe care le pot cumpăra cu bani, pentru că e o cursă care nu se termină niciodată, e o fericire de moment care expiră rapid. Încerc să-mi găsesc fericirea din munca pe care o fac, din oamenii cu care mă înconjor.
Cel mai mare vis pentru mine a fost să nu mai am grija zilei de mâine și când mi-am împlinit visul ăla și nu am mai stat cu gândul: mamă, că trebuie să plătesc chirie sau utilitățile și că-mi permit, ăla a a fost visul, cea mai mare piatră de pe suflet.
Nu sunt genul care își pune țeluri: că mamă, vreau să-mi iau nu știu care mașină, vreau să-mi fac nu știu care casă. Da, nici nu mă sfiesc din a-mi face plăcerile astea, micile plăceri ale vieții, dar nu sunt țelurile mele în viață, nici să construiesc casa visurilor, nici să-mi iau mașina visurilor.
Încerc să mă bucur de viață zi de zi cu frumusețile ei. Dacă aș sta să mă ancorez într-un moment viitor în care mamă, o să cred eu că-mi aduce fericirea. Am văzut, mi-am luat mașini scumpe, am văzut cum se simte, am văzut cât de repede trece fericirea aia, am învățat lecția, acum îmi găsesc fericirea în lucruri de durată.(
(sursa foto – Facebook)
v
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile