TJ a venit de Paști la Botoșani și i-a cunoscut pe părinții iubitei sale. S-au plăcut, spune Francisca.
A trecut printr-un divorț, iar acum spune că este puternică. Este iubită și iubește. Alesul ei este TJ Miles. Au oficializat relația în Bali.
Francisca a oferit un interviu publicației Cancan.ro:
-Cum merge relația?
-Ne înțelegem foarte bine, suntem compatibili, din foarte multe puncte de vedere, în sensul că suntem două caractere puternice, dar, în același timp, știm să lăsăm de la noi când e cazul.
-V-ați mutat împreună?
-Nu ne-am mutat, încă, împreună! Îți dai seama, fiind iubiți, este normal, vine el la mine, vin eu la el. Dar noi suntem două persoane destul de ocupate. Sunt zile în care, efectiv, nu ne vedem. Dar e foarte important: comunicăm și nu ne supărăm. Iar de mutat împreună… Încă nu am făcut pasul ăsta, cum ți-am zis, dar o s-o facem, nu știu când, nu e nicio presiune pe noi. Nu ne-am făcut planuri în sensul ăsta, dar, la un moment dat, se va întâmpla. Posibil, chiar în curând, acum…
-Ți-a cunoscut părinții?
-Da, i-a cunoscut, de Paște. Când eu am decis să merg la Botoșani, pentru mine e tradiție, Crăciun, Paște se fac acasă, în familie, pentru că nu vreau să stau departe de ai mei, am o legătură specială cu ei, și cu tradițiile din zona aia, și cu credința, și cu Dumnezeu, și cu tot. Totul a fost natural. Eu i-am spun mamei mele: uite, îmi doresc să vin la Botoșani, o să vin, probabil, să stau în noaptea de Înviere, o să mergem toți la biserică și să stau prima zi, a doua zi mă întorc. Fiind distanța asta, București – Botoșani, mama mi-a zis că mai mult mă chinui, ”atâtea ore pe drum să stai sâmbătă noapte și să pleci? Păi, ce-ai făcut? Te întorci mai obosită decât atunci când ai plecat!”. OK. Facem în felul următor: ”ia-l și pe el și stați prima și a doua zi, să înțelegeți ceva”. Și l-au primit pe Miles cu brațele deschise.
-Și ai avut emoții cu tatuajele lui?
-N-am avut nicio emoție în privința asta și nici el, pentru că Miles e cum e el! Ăsta este TJ Miles și așa e în toate situațiile. Nu are nicio emoție să se arate cum e și cine e el. Automat, așa fiind el, toată lumea din jurul lui îl iubește. Și dacă eu am ajuns să-l apreciez și să-l iubesc, automat, am avut toată încrederea că și ai mei vor face la fel. Și nu m-am înșelat. Miles e foarte deschis, foarte mișto, foarte pozitiv, lui i-au plăcut, l-au fascinat tradițiile de la noi din zonă. I-a plăcut familia mea. Că noi suntem mulți, gălăgioși, suntem… Doamne! Lui i-a plăcut asta. M-am bucurat foarte mult, au fost sărbători frumoase și liniștite. A fost tot de ce aveam nevoie să-mi petrec Paștele ăsta. Ai mei l-au plăcut pe Miles, chiar l-au simpatizat, au spus că-i un băiat foarte bun.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024