Monden
S-a măritat Mona! ”Azur”, chef cu sute de oameni la Botoșani ca în anii '80, liderul formației a descoperit o verighetă la o blondă – VIDEO & GALERIE FOTO

Dacă în urmă cu o săptămână Grand Irish Pub a găzduit o petrecere ca în anii 90 – 2000, în noaptea de vineri spre sâmbătă timpul a fost dat înapoi încă vreo 10 – 20 de ani.

Concert până pe la 1 noaptea


”Azur”, formația care a făcut furori în România anilor '80, a ajuns în fața celor aproximativ 300 de botoșăneni ceva după ora 22:00.


Îmbrăcați extrem de colorat, lucru remarcat inclusiv de solistul vocal, care a transmis publicului că roșul intens de pe costumul său nu are vreo altă conotație decât aceea că este dinamovist, Nelu Vlad și ai săi au cântat în două reprize melodiile care le-au adus celebritatea.


Rând pe rând cu interpretat: ”Regina nopții”, ”Pe nisipul de la mare”, ”Claudia”, ”S-a rupt lanțul de iubire”, ”Mai întoarce Doamne roata”, ”În stație la Liveanu”, ”Cenușăreasa”.


Au luat o pauză de o oră, au revenit și cum spectacol se apropia de final fără ca să fi interpretat ”Se mărită Mona”, unii oameni au început să strige că își doresc să asculte cea mai cunoscută piesă a trupei din Brăila.


Nelu Vlad i-a liniștit că vine imediat, lucru care s-a și întâmplat, momente în care mai toată lumea a ieșit la dans.

 

O dedicație a plecat către Luxemburg


Pe scenă a fost cooptat și un acordeonist din public, ”Stelian, băiat talentat” cum a fost numit de liderul trupei și care a încântat la rândul său botoșănenii.


Nu au lipsit nici momentele specifice unui astfel de spectacol, o botoșăneancă mergând cu o sumă frumușică lângă scenă ca să ceară o dedicație pentru o prietenă tocmai din Luxemburg. Nelu Vlad a refuzat banii, însă cum blonda tot insista, i-a cerut să o redirecționeze către unii dintre cei doi chitariști.


O altă blondă a tot insistat să facă și ea câteva vocalize la microfonul solistului, până când acesta a remarcat că, ”tu ai verighetă!”.


”Azur” a cântat și varianta în română a piesei ”Un trandafir crește la firida mea”, Nelu Vlad explicând că fac acest lucru ”ca să înțelegeți și voi ce cântă machedonii ăia”.

 

Recunoscători Botoșanilor


Totodată, și-a arătat recunoștința pentru faptul că Botoșaniul i-a găzduit în 1989 și le-a oferit posibilitatea de a cânta în continuare, deși fuseseră interziși de Securitate.


”Orașul Botoșani a fost leagănul liniștii noastre în anii 1989 – 1990. Poate unii dintre voi ați mai fost aici, am mai afirmat lucrul acesta: când nouă ne era foarte greu, oficialitățile de aici ne-au primit și am cântat patru luni aici, în Botoșani, fără să avem probleme cu autoritățile. Așa că, de câte ori venim aici la Răzvan, ne simțim ca acasă. Ca acasă!”,


Nelu Vlad, lider ”Azur”


Vinerea viitoare la ”Grand Irish Pub” va concerta Mario Fresh, autorul single-ului ”Necesar”.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
3 Sud – Est, atmosferă de anii 2000 la Irish Pub, sute de oameni au cântat și dansat cu celebra trupă: Scoateți casetele de la naftalină!VIDEO & GALERIE FOTO
Final de toamnă incendiar la Irish Pub: 3Sud-Est, Azur, Cabron și... iubitul fetei Andreei Esca - FOTOGALERIE

 

Cătălin Bordea face terapie dupa divorț: M-am pus pe o bancă și mă uitam în gol
Comediantul originar din Botoșani și-a deschis sufletul și a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Livia.
O doctoriță stomatolog din Botoșani s-a căsătorit cu un bărbat celebru – FOTOGALERIE
Cei doi și-au unit destinele în vara acestui an. 
După ce a fost părăsit, Cătălin Bordea spune „pas” unei noi relații: Nu am iubită pentru că nu o caut
Actorul botoșănean se pregătește să dea lovitura în cinematografe.
Viviana Sposub a ajuns pe mâna medicilor: Au revenit durerile
Botoșăneanca nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.
Mircea Radu, dezvăluiri după 11 ani de căsnicie cu soția botoșăneancă: E ca navigarea pe un ocean/ Nu e nimic lin
Fostul prezentator TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui originară din Botoșani.
Cuplu celebru de botoșăneni, poveste de dragoste pornită din studio: Pe platourile de filmare s-a aprins flacăra
Sebastian Dobrincu și iubita lui, Ioana Ignat, formează un cuplu discret de aproximativ un an.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un alt bărbat – FOTOGALERIE
 Botoșăneanca a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima ei postare de pe Instagram.
„Doamna și vagabondul” Botoșăneanca cu soțul celebru, apariție uluitoare pe străzile din București
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții.
Botoșăneanca Gabriela, gest „suprem” de iubire pentru soț și fiu – FOTO
 Gabriela Prisăcariu a publicat primele imagini pe rețelele de socializare cu noua schimbare.
George Burcea și Andreea Balan vor fi colegi de trust: Actorul din Botoșani joacă într-un serial - Am primit cu bucurie propunerea
Andreea Bălan și George Burcea sunt din nou împreună, însă nu în viața personală, ci în cea profesională.
Mircea Radu dărâmat de accidentul soției și moartea mamei: Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră
Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Abia divorțat, Cătălin Bordea a pus ochii deja pe o actriță: Să facă plăcintă cu mereFOTOGALERIE
Cătălin Bordea a divorțat de fosta sa soție, Livia, după o căsnicie de nouă ani. În prezent, actorul se focusează pe proiectele profesionale, însă a mărturisit recent că știe exact ce-și dorește de la viitoarea parteneră. Juratul de la iUmor a spus că i-ar plăcea ca femeia din viața lui să semene cu Doinița Oancea.
George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat din România, după despărțirea de Viviana
Cei doi botoșăneni se pare că s-au despărțit definitiv.
REACȚIA lui Bordea după ce fosta soție s-a mutat deja cu Spike: Mai tare m-ar interesa dacă...
Cătălin Bordea a aflat că Livia, fosta lui soție, s-a mutat deja cu Spike, cel care i-a fost cel mai bun prieten și care acum formează un cuplu cu fosta lui parteneră.
Artista din Botoșani, după zvonurile că noul soț ar fi milionar: Eu nu sunt sclava banilor
Deși s-a speculat că este milionar, artista ar câștiga mai mult decât el.
Silvia Chifiriuc, marcată de moartea părinților ei: Nu poți decât să te rogi să te învețe Dumnezeu să trăiești fără ei
Botoșăneanca Silvia Chifiriuc este în continuare afectată de moartea părinților săi.
Mircea Radu, în caravană prin Europa: Soțul botoșănencei scrie o carte când revine acasă - FOTO
Mircea Radu a dezvăluit că se apucă din nou de scris când revine acasă.
Iubita lui Reghe îi mai dăruiește un copil: Fetiță sau al 4-lea băiat?
Cei doi par să-și fi regăsit liniștea iar viața le-ar putea fi luminată de un al doilea copil căruia îi va da naștere iubita cu rădăcini botoșănene.
„Pentru totdeauna!” Artista din Botoșani s-a căsătorit cu alesul inimii în Turcia – GALERIE FOTO
Cântăreața s-a mutat deja în Turcia pentru a fi alături de soțul ei.
Soțul celebru al unei botoșănence, amintiri dureroase din liceu: Nu aveam încălţăminte, îmi era ruşine / Eu am văzut cicatrici
Întâmplări dureroase din copilărie dezvăluite de soțul unei botoșănence.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este foarte important ca cei mici să petreacă timp de calitate în aer liber. Încurajăm acest obicei și transformăm spațiile de joacă destinate copiilor. De la începutul mandatului, am înființat ori reabilitat mai multe ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9672 lei
USD
Dolarul SUA
4.5844 lei
CHF
Francul elveţian
5.2499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7927 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1178 lei
XAU
Gramul de aur
298.5041 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2568 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3075 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0155 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.9 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
-1.1 o C
Darabani
-1.7 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.